Kevin J. Anderson: Am scrisul în sînge

Născut în 1962, Kevin J. Anderson e unul dintre cei mai prolifici autori de SF din Statele Unite. Dintre romanele sale se cuvin a fi amintite Resurrection, Inc. (1988), Climbing Olympus (1994), Blindfold (1995), Captain Nemo (2002). Împreună cu Doug Beason, este autorul a opt thrillere; dintre acestea, Ill Wind (1995) a apărut şi în româneşte, sub titlul Sfîrşitul (RAO, Bucureşti, 2001). Singur sau împreună cu soţia sa, Rebecca Moesta, s-a făcut remarcat drept autor şi co-autor a numeroase romane plasate în universul Star Wars creat de George Lucas; trei dintre romanele originale din seria X-Files îi poartă semnătura (toate au apărut şi la noi, între 1998 şi 2000, tot la RAO). Toată această activitate prodigioasă de romancier e completată de o carieră solidă ca autor de proză scurtă, cele mai valoroase povestiri ale sale fiind adunate în culegerea Dogged Persistence (2001). În prezent, alături de Brian Herbert, s-a angajat într-un proiect vast menit să completeze viziunea lui Frank Herbert asupra universului Dune. Din scrierile publicate de cei doi în acest univers ficţional, Millennium Books a publicat pînă în prezent două trilogii care preced, în cronologia internă a seriei Dune, cele şase romane originale: Trilogia Preludiului (alcătuit din Casa Atreides, Casa Harkonnen şi Casa Corrino) şi Trilogia Legendelor (Jihadul butlerian, Cruciada maşinilor şi Bătălia Corrinului). Interviul care urmează a fost realizat în martie 2005, via e-mail.

Horia Nicola Ursu: Cum ai ajuns să scrii literatură science fiction? A existat un reper anume care te-a determinat să te îndrepţi anume spre acest gen?

Kevin J. Anderson: Primul film pe care-mi amintesc a-l fi văzut vreodată a fost Războiul lumilor, care m-a umplut de uimire şi, cred eu, a fost primul semn al dragostei pe care o nutresc pentru science fiction. Cea dintîi carte pe care am citit-o, pe la opt ani, a fost Maşina Timpului – se poate spune că am fost un fan al lui H. G. Wells din fragedă pruncie. Dar asta nu înseamnă că nu-mi plac la fel de mult cărţile fantasy, thriller-ele sau, de ce nu, chiar western-urile.

HNU: Ai urmat studii ştiinţifice, ai lucrat ca redactor tehnic. Experienţa acelei perioade ţi-a fost de ajutor în conceperea cărţilor tale SF?

KJA: De fapt, fascinaţia exercitată asupra mea de science fiction a fost cea care m-a determinat să-mi aprofundez studiile în aria ştiinţelor. Voiam să ştiu totul despre planete, despre stele, despre găurile negre, despre care citisem atîtea povestiri. În prezent, sînt preocupat ca tot ce scriu să fie impregnat de o anumită sensibilitate ştiinţifică, dar asta nu înseamnă că ştiinţa din aceste cărţi e riguros exactă, pînă la ultima zecimală… povestea e, desigur, mult mai importantă.

HNU: Pomeneai, într-un alt interviu, că eşti scriitorul care a colecţionat cele mai multe scrisori de refuz din partea editorilor, înainte de a-ţi fi fost acceptată prima povestire. Mai mult chiar, ai cîştigat şi un trofeu dedicat „Scriitorului lipsit de orice viitor”. Cu toate acestea, ai devenit unul dintre cei mai bine vînduţi autori ai prezentului. Ce ne poţi povesti despre începuturile carierei tale literare?

KJA: Părinţii mei au muncit din greu toată viaţa şi mi-au insuflat o anume etică a muncii şi o doză consistentă de simţ practic. Am abordat scrisul cu devotament – îmi doream din toată inima să devin scriitor – dar şi cu bun-simţ, înţelegînd că aveam în faţă un drum lung şi greu şi o şansă foarte mică de a putea trăi vreodată din ceea ce scriam. Prin urmare am căutat să-mi lărgesc orizontul, studiind o gamă eclectică de subiecte, mi-am găsit o slujbă cu normă întreagă imediat după terminarea colegiului (în calitate de redactor tehnic la un centru de cercetări) şi mi-am dedicat fiecare clipă liberă povestirilor şi romanelor.

Am strîns enorm de multe scrisori de refuz (vreo opt sute, potrivit ultimei numărători), ceea ce i-a determinat pe confraţii mei, alături de care am participat la o întîlnire a scriitorilor, să-mi decerneze ad-hoc titlul de „Scriitor lipsit de orice viitor”. N-am renunţat însă niciodată şi, cu timpul, am devenit tot mai priceput, mi-am îmbunătăţit meşteşugul literar, astfel încît la un moment dat am fost îndeajuns de bun pentru a putea fi calificat drept profesionist.

HNU: Cum lucrezi? Cînd te apuci de scris o povestire sau un roman, ai de la bun început un plan detaliat, sau laşi povestea să te poarte încotro vrea ea?

KJA: Lucrez întotdeauna după un plan complet şi cît mai detaliat cu putinţă – acest lucru e de neocolit atunci cînd lucrezi în colaborare cu altcineva (fiecare trebuie să ştie exact ce anume scrie celălalt) şi, de asemenea, e necesar atunci cînd lucrezi într-o franciză media, unde fiecare idee a ta trebuie să fie aprobată de proprietarii francizei.

Mi-e greu să-mi imaginez un arhitect care să purceadă la construcţia unei clădiri mari şi complexe fără să aibă un plan; romanele mele au, de regulă, o structură îndeajuns de complicată şi, la fel ca arhitectul, n-aş putea să mă apuc de scris fără un plan bine gîndit.

HNU: Ai editat antologia War of the Worlds: Global Dispatches, ai scris un soi de „biografie secretă” a lui Jules Verne, în care căpitanul Nemo deţine un rol principal, de curînd ai rescris Războiul lumilor din perspectiva unui H. G. Wells implicat activ în respectivele evenimente… Mai ai şi alte proiecte de acest gen?

KJA: Mai am şi alte idei pentru astfel de „istorico-fantastice”; de pildă, sînt ispitit să abordez legenda lui Prester John; deocamdată, n-am însă nici un proiect concret. Cărţile acestea necesită o muncă de documentare uriaşă, şi extrem de cronofagă. Pe moment, programul mi-e atît de încărcat încît nu pot nici măcar să visez la un nou roman „istorico-fantastic”.

HNU: Ai publicat mai multe romane din seria X-Files, o mulţime de poveşti din universul Star Wars, ai editat chiar şi antologii, etc. E un avantaj sau, dimpotrivă, o constrîngere să îţi desfăşori imaginaţia într-un univers „primit de-a gata”, cu personaje arhi-cunoscute? Îţi face plăcere să scrii astfel de cărţi sau o faci strict din motive financiare?

KJA: Dumnezeule, doar nu-ţi închipui că o fac numai pentru bani?! Cărţile de acest fel nu sînt cîtuşi de puţin uşor de scris, o mulţime de oameni trebuie să îşi dea acordul faţă de ceea ce scrii şi uneori au darul de-a-ţi aduce o mulţime de bătăi de cap. Nu sînt însă doar un autor oarecare al genului SF, sînt şi un fan devotat, am fost de cînd mă ştiu. A scrie pentru franciza Star Wars e teribil de amuzant, îmi place la nebunie.

Întrebările precum aceasta m-au mirat întotdeauna, dar îmi sînt puse atît de des încît presupun că răspunsul pe care îl dau e cu adevărat interesant pentru cititori (şi pentru cei care mă intervievează!) Da, atunci cînd scriu în cadrul unui univers pre-existent – fie că-i vorba de Dune sau de Star Wars – sînt nevoit să mă conformez unor reguli, dar nu văd de ce acestea mi-ar afecta creativitatea. Orice text de ficţiune se conformează unui anumit număr de reguli acceptate, unor parametri cunoscuţi, între care oricare scriitor de bun-simţ îşi va situa desfăşurarea ficţională.

Se vor găsi mereu snobi printre scriitori care să privească de sus aceste activităţi, dar eu sînt conştient că mega-succesele media au fost cele care-au smuls SF-ul din ghetto-ul revistelor pulp şi l-au adus în atenţia generală. Categoric, îmi face plăcere să scriu despre aceste universuri: e ca atunci cînd unui copil i se oferă şansa de a se juca cu o jucărie nemaipomenită la care nici nu îndrăznise să viseze.

HNU: Ai colaborat cu Doug Beason la o serie de tehno-thrillere excelente (acestea au fost favoritele mele din bibliografia ta, pînă să fi citit romanele din seria Dune). Scrierea acestora a fost o experienţă diferită de cea de autor al unui SF „clasic”? Pe cînd o nouă colaborare de acest gen?

KJA: Am să-ţi dau un răspuns pe care, probabil, voi fi nevoit să-l repet mai tîrziu: am semnat paisprezece contracte pentru scrierea unor cărţi de diferite facturi, iar asta înseamnă că sînt atît de ocupat încît nu-mi pot permite să mă apuc de alte proiecte. Eu şi Doug Beason am scris opt romane împreună şi mai multe proze scurte. Am încercat să oferim cititorilor o combinaţie între stilurile lui Tom Clancy şi Michael Crichton, şi mai multe dintre cărţile noastre s-au bucurat de mare succes în rîndul cititorilor. Am păstrat legătura cu Doug şi, într-o bună zi, s-ar putea să ne apucăm din nou de lucru împreună. Dar pentru asta ar trebui să nu mai fiu chiar atît de ocupat!

HNU: Dacă tot veni vorba de colaborări… Ai lucrat la seria Dune împreună cu Frank Herbert, de curînd am citit o povestire excelentă scrisă în colaborare cu Gregory Benford („Mammoth Dawn”, apărută în Analog, iulie-august 2002). Împreună cu soţia ta, eşti autorul unor romane pentru adolescenţi a căror acţiune se desfăşoară în universul Star Wars, ai colaborat de asemenea cu Kristine Kathryn Rusch… E mai greu sau mai uşor să scrii în colaborare cu altcineva? Există un secret al unei colaborări fructuoase?

KJA: În cazul ideal, o colaborare ar trebui să aibă drept rezultat o însumare a talentului celor doi scriitori parteneri. Dacă lucrarea rezultată dintr-o colaborare nu e mai profundă, dacă nu capătă o dimensiune suplimentară, nu văd care-ar mai fi rostul unei colaborări. O colaborare necesită cel puţin la fel de multă muncă precum un roman sau o povestire scrisă de unul singur.

Doug Beason are o experienţă ştiinţifică şi militară care depăşeşte cu mult tot ceea ce ştiu eu în aceste domenii. Soţia mea, Rebecca Moesta, e primul meu cititor şi cel mai eficient critic a ceea ce scriu; cînd însă colaborăm „oficial”, textele rezultate au personaje mai vii şi o dimensiune emoţională net superioară; în plus, ea înţelege mult mai bine ce aşteaptă publicul adolescent (am cîştigat chiar şi o serie de premii cu romanele noastre pentru tineret). Brian Herbert conferă legitimitate romanelor din seria Dune pe care le scriem, el e cel mai în măsură să înţeleagă toate nuanţele operei lui Frank Herbert; pe de altă parte, Brian e mult mai calificat să abordeze aspectele de ordin religios şi filozofic care nu pot lipsi acestor cărţi (şi care, mărturisesc, nu m-au preocupat îndeajuns).

În fiecare dintre aceste colaborări, efortul depus e cel puţin egal cu cel necesar pentru a scrie de unul singur; nici gînd să fie vorba de o înjumătăţire a muncii depuse. Întotdeauna, efortul e total. Discutăm în amănunt poveştile pe care vrem să le scriem, luăm notiţe, apoi aşternem pe hîrtie un rezumat detaliat, care e apoi împărţit în capitole. Co-autorii trebuie să-şi cunoască reciproc slăbiciunile şi punctele forte, astfel încît ne repartizăm de comun acord  capitolelele, potrivit afinităţilor respective. După ce scriem fiecare partea sa din roman, facem schimb de dischete, ne apucăm de rescris partea scrisă de celălalt, apoi facem din nou schimb. Procesul continuă pînă cînd simţim că textul nu mai poate fi îmbunătăţit. Un roman din seria Dune, de exemplu, necesită aproximativ zece rescrieri şi corecturi complete pînă cînd considerăm că ne-am terminat treaba.

HNU: Cum ai ajuns să lucrezi cu Brian Herbert la proiectul Dune? Ştiu că ai mai răspuns la această întrebare de nenumărate ori, dar, de dragul cititorilor, hai să presupunem că acum o auzi pentru întîia oară.

KJA: Dune a fost dintotdeauna cartea mea preferată, din toate timpurile, iar cele cinci urmări ale sale mi-au plăcut la fel de mult. În ultimele volume ale seriei, Frank Herbert îşi pregătea terenul pentru un final extraordinar. Din păcate însă, a murit înainte de a duce povestea la bun sfîrşit.

Trecuseră deja mai bine de zece ani de la moartea lui Frank şi nu fusese anunţată nici o continuare. Mi-am luat inima în dinţi şi i-am scris lui Brian Herbert, prezentîndu-mă şi întrebînd dacă Frank lăsase în urmă note sau rezumate a ceea ce intenţiona să mai scrie. În calitate de fan înrăit al seriei Dune, simţeam că povestea trebuia să fie spusă pînă la capăt. N-aveam nimic de pierdut, iar CV-ul meu era destul de solid. M-am înţeles de minune cu Brian, încă din prima clipă. Brian se gîndea de mai multă vreme să scrie o poveste situată în universul Dune, înaintea evenimentelor din seria originală. Am hotărît să o scriem împreună.

HNU: Cea dintîi trilogie la care aţi colaborat, Preludiul Dunei, a fost un best-seller în toată puterea cuvîntului, la fel şi cea de-a doua, Legendele Dunei. Ce mai urmează?

KJA: Următorul nostru proiect major va fi marele final în două volume, sfîrşitul (din punct de vedere cronologic) poveştii, scris pe baza proiectului lui Frank Herbert pentru Dune 7, romanul pe care n-a apucat să-l termine. Aceste două volume vor încheia povestea rămasă în suspans la moartea lui, după apariţia Canonicatului Dunei. Pe măsură ce încercam să punem la punct detaliile proiectului, eu şi Brian am realizat că vom avea nevoie de aproape 1500 de pagini pentru a pune pe hîrtie întreaga poveste. Prin urmare, am decis să împărţim cartea în două volume, care se vor intitula Hunters of Dune şi Sandworms of Dune.

Pentru a îndulci aşteptarea cititorilor pînă cînd vor putea citi rezultatul efortului pe care îl depunem acum, am decis să publicăm o compilaţie intitulată The Road to Dune, care include cele patru proze scurte pe care Brian şi cu mine le-am situat în universul Dune, un scurt roman, Spice Planet, bazat pe conceptul iniţial al lui Frank Herbert pentru ceea ce avea să devină Dune (o poveste radical diferită de rezultatul cunoscut nouă), ca şi numeroase capitole şi scene din Dune şi Mîntuitorul Dunei care au fost eliminate din manuscrisul trimis editurilor şi care, prin urmare, vor vedea pentru întîia oară lumina tiparului. Cele trei cărţi despre care ţi-am vorbit urmează să apară pînă la sfîrşitul lui 2007 (The Road to Dune a apărut în luna octombrie 2005. – n.tr.)

HNU: Să presupunem că sînt un neofit care a decis să citească seria Dune şi habar n-are de unde să înceapă. În ce ordine mi-ai recomanda să citesc cărţile? Să urmăresc cronologia internă a seriei, sau să le iau în ordinea apariţiei?

KJA: Ţi-aş sugera să începi cu Casa Atreides sau cu romanul original. Deşi Jihadul butlerian îşi desfăşoară acţiunea cu zece mii de ani înaintea seriei originale, cred că lectura ar fi mai satisfăcătoare dacă ai cunoaşte originile universului Dune după ce te vei fi familiarizat cu acesta.

HNU: Pe de altă parte, ai pornit de unul singur la realizarea unui proiect extrem de vast, un imens ciclu space opera / hard SF, The Saga of Seven Suns. Primul volum, Hidden Empire, a figurat în lista preliminară a nominalizărilor la premiile Nebula. Spune-ne cîte ceva despre această îndrăzneaţă întreprindere…

KJA: Am încercat să strîng laolaltă tot, dar absolut tot ce am învăţat despre literatura SF, de la Asimov şi pînă la Zelazny, tot ceea ce iubesc eu în science fiction, şi să alcătuiesc o frescă a unui univers nemărginit. Simt că pe tot parcursul carierei mele literare m-am antrenat pentru a scrie această serie. Am trudit pentru a învăţa să jonglez cu perspectivele multiple asupra acţiunii, pentru a şti să construiesc lumi plauzibile, pentru a imagina tehnologii, a da viaţă unor personaje complexe. De asemenea, mi-am dorit să scriu ceva numai al meu, cîtă vreme cele mai mari succese ale mele, cărţile din seria Dune şi cele sub genericul Star Wars, s-au datorat altora. Mi-am propus aşadar să scriu o poveste de proporţii epice, plină de intrigile politice şi de complexitatea care au făcut succesul seriei Dune, condimentînd totul cu bătăliile spaţiale şi alienii care dau sarea şi piperul universului colorat din Star Wars. Totul a fost iniţial doar o scînteie în străfundurile imaginaţiei mele, care, odată înteţită, a dat naştere unui şuvoi de idei noi.

Mi-am dorit ca aceste cărţi să se citească asemeni fanteziilor epice cu regi, regine, nobili şi intrigi de curte, dar aşa cum spuneam mai devreme, despre ştiinţa care trebuie să stea la baza unei intrigi SF, pentru ca o intrigă politică să poată fi înţeleasă, e nevoie să construieşti un sistem politic coerent.

Prima carte a seriei este The Hidden Empire; au urmat A Forest of Stars, Horizon Storms şi, anul acesta, Scattered Suns.

HNU: În aceeaşi ordine de idei: în Marea Britanie, space opera e un subgen înfloritor, scriitori precum Peter F. Hamilton, Iain M. Banks sau Alastair Reynolds au fost aclamaţi de critică drept maeştrii unei Renaşteri a operei spaţiale. Se poate vorbi despre o tendinţă similară în Statele Unite? Ne aflăm oare în pragul mult-aşteptatei revanşe a SF-ului împotriva fantasy-ului clişeatic, atoateinvadator?

KJA: Sper din suflet ca Seven Suns şi colaborările mele la seria Dune să contribuie la o renaştere similară. Romanele din seria Dune sînt, de fapt, o space opera de proporţii epice, care numără la ora actuală, adunînd laolaltă cărţile lui Frank Herbert şi cele scrise de Brian şi de mine, nu mai puţin de douăsprezece volume consistente. Nesfîrşitele epopei fantasy au ridicat ştacheta, dovedind că publicul îşi doreşte poveşti cît mai ample, poveşti cu „va urma”. Exact asta trebuie să-i oferim… şi putem să o facem; la urma urmei, noi, scriitorii de SF, avem întreaga galaxie la dispoziţie pentru a imagina astfel de poveşti!

HNU: În încheiere, încă o întrebare „clişeu”: dacă n-ai fi fost un apreciat scriitor de SF, ce ţi-ar fi plăcut să faci în viaţă?

KJA: Ei bine, aş scrie! Aş scrie mereu, chiar de n-aş fi publicat sau apreciat. Am scrisul în sînge şi nu cred că aş putea supravieţui unei slujbe „normale”.

HNU: Un ultim cuvînt, pentru cititorii din România…

KJA: Literatura science fiction trebuie să abordeze subiecte care să trezească interesul cititorilor, indiferent din ce partea a lumii ar fi, indiferent de limba în care citesc. Mă bucur că scrierile mele sînt traduse şi citite în România şi sper ca cititorilor români să le placă poveştile mele cel puţin la fel de mult cît mi-a plăcut mie să le aştern pe hîrtie.

Acest interviu a fost publicat în revista Fiction.ro, nr.1 /2005.

Traducere şi prezentare: Horia Nicola Ursu. Foto © Sarah Jones Thompson, 2008.

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Kevin J. Anderson: Am scrisul în sînge&8221;

  1. Am citit tot ce au scris cei doi ( Brian&Kevin) din universul Dune. Nu ma numar printre cei care ii discrediteaza vehement pe unde apuca. Consider ca opera lor are plusuri si minusuri. Personal consider ca au fost mai bune cartile ce se desfasoara inainte de actiunea din cartile lui Frank Herbert si ma refer la seria Hauses and Legends. Celelalte 4 , Hunters, Sandworms, Paul of Dune si Winds Of Dune cam lasa de dorit la unele aspecte. Recunosc ca am fost dezamagit de ” grand finale” din Sandworms of Dune. Am auzit ca este in proiect( cel putin asa este anuntat pe site oficial) o noua trilogie ” sisterhood of dune” plasata undeva dupa actiunea din Legends of Dune si recunosc ca astept cu interes . Dar cel mai bine ar fi ca fiecare sa le citeasca si sa isi faca o parere.
    Lectura placuta la toata lumea

Comentariul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s