Despre o făcătură

Sorin Pârvu – Dicţionar SF • Editura Institutului European, 2003, 314 pagini, trade paperback

Impresia generală pe care mi-a lăsat-o Dicţionarul SF publicat de Sorin Pârvu la Institutul European, în pragul tîrgului de carte Bookarest 2003, e greu de definit. Pe de o parte, e absolut admirabilă intenţia autorului de a alcătui un dicţionar bibliografic al SF-ului american (acest prim volum acoperă literele A-F) şi egal lăudabilă iniţiativa editurii, de a lansa o serie dedicată „Dicţionarelor Imaginarului”. Pe de altă parte, dezideratul exhaustivităţii şi precaritatea surselor de informaţie, vădită de conţinutul care numai exhaustiv nu este, au dus la un rezultat departe de normele unei lucrari lexicografice serioase.

Volumul de peste 300 de pagini în format „manual” se deschide cu un lung şi documentat excurs istoric-critic al lui Petru Iamandi despre SF-ul anglo-american. Cititor conştiincios, l-am parcurs de la un capăt la altul şi, în ciuda faptului că nu mi-a oferit nici o informaţie spectaculoasă, erudiţia şi talentul expozitiv al autorului prefeţei, dar şi creditele impresionante ale lui Sorin Pârvu (prezentate pe coperta IV) m-au determinat să sper că şi urmarea, dicţionarul în sine, se va dovedi la fel de bine făcută şi că, în sfîrşit, nu voi mai fi nevoit să consult întruna enciclopedia lui Nichols şi Clute, lucrarea de faţă slujind drept un înlocuitor mai comod. Parcurgerea cîtorva articole din dicţionar m-a lămurit, fără întîrziere, că speranţele îmi erau deşarte. În acest Dicţionar SF, Sorin Pârvu nu se ridică nici măcar la nivelul însăilării haotice a lui Aurel Cărăşel de acum şase-şapte ani (care avea măcar meritul prezentării întregii opere a autorilor arbitrar aleşi). Singurul aspect pozitiv, bibliografiile autorilor prezentaţi (care şi-ar fi găsit mai degrabă locul pe un CD-anexă), nu îi aparţine însă lui Sorin Pârvu, ci lui Florin Mircea Tudor.

Lista nemulţumirilor mele e lungă şi n-are rost să la inventariez aici. Voi puncta doar cîteva, dintre cele mai flagrante. Încăpăţînarea sterilă, peste măsură de enervantă, de a traduce titlurile tuturor romanelor şi povestirilor la care se face referire în text, chiar şi atunci cînd versiunea lor românească nu a apărut, e un efort inutil şi care va face ca, în timp, dicţionarul să devină desuet. Lipsesc elementele imperios necesare ale unei lucrări cu asemenea pretenţii: o bibliografie, un indice de autori (ni se oferă, în schimb, un inutil indice de pseudonime). Ilustraţiile sînt luate, în parte, din versiunea pe CD a amintitei lucrări de referinţă a lui Clute şi Nichols, iar reproducerea lor tipografică e uneori sub orice critică. În plus, acestea ocupă o mulţime de spaţiu, care ar fi permis, poate, în acelaşi număr de pagini, epuizarea subiectului (la nivelul abordării autorului, desigur). „Articolele” de dicţionar (ghilimelele se impun!) sînt redactate într-un stil cu totul lipsit de rigoarea şi detaşarea necesară unei atare lucrări.

În cele ce urmează, am ales cîteva exemple flagrante privind lipsa de documentare şi, în consecinţă, de utilitate a acestui dicţionar. La Poul Anderson, autorul nu suflă o vorbă despre povestirile şi romanele care alcătuiesc ciclul Patrulei Timpului (care l-au făcut cunoscut în spaţiul românesc); nimic despre vreunul din romanele apărute la Nemira. Leigh Brackett e expediată scurt şi oarecum ironic. La David Brin, Sorin Pârvu se concentrează exclusiv pe seria Uplift (numai primele trei romane). La Bradbury ni se serveşte o înşiruire de generalităţi, dar nimic despre October Country şi doar cîteva rînduri banale pînă la extrem despre Cronicile marţiene (totuşi, cea mai importantă dintre scrierile SF ale lui Bradbury). În articolul dedicat lui Ben Bova nu aflăm nimic despre cea mai importantă serie a autorului, ciclul Grand Tour. Despre ciclul Well of Souls al lui Jack Chalker, nimic, deşi e cea mai cunoscută serie a prolificului autor. La Jack Dann, din nou, nimic despre romanele autorului (deşi unul dintre cele mai importante, Catedrala memoriei, a fost tradus şi în româneşte); e discutată o singură povestire. La Samuel Delany aflăm că a cîntat într-o orchestră, dar nu putem citi nimic despre Intersecţia Einstein, singurul roman tradus la noi (îi putem admira în schimb coperta imbecilă, asemeni tuturor celor de la Pygmalion). În cazul lui Stephen Donaldson ne e prezentată prima parte a seriei dedicate lui Thomas Covenant, dar nimic despre cea de-a doua parte, sau despre ciclul space opera The Gap. Exemplele ar putea continua pe un spaţiu aproape egal cu acela al dicţionarului.

Ghinionul autorului a făcut ca, la aceeaşi dată, editura ieşeană să lanseze o altă lucrare de factură similară, Dicţionarul Horror al universitarului Florin Mircea Tudor, care este tot ceea ce colecţia de platitudini ordonate alfabetic a lui Sorin Pârvu nu reuşeşte să fie: o lucrare cu adevărat de referinţă, un instrument, o operă de singulară erudiţie; s-ar putea deduce că editorii au dorit să facă o demonstraţie de tip „aşa da / aşa nu”, iar Dicţionarul SF e exemplul negativ perfect.

O concluzie? Avem de-a face cu un maldăr de bune intenţii (din partea editorului, a prefaţatorului şi autorului, deopotrivă), combinate cu o absenţă sistematică a coerenţei şi un amatorism dăunător. Dicţionarul SF al lui Sorin Pârvu, în această primă încarnare tipografică e un fiasco total; o făcătură fără valoare şi, în consecinţă, nocivă.

Această recenzie a apărut iniţial în Lumi Virtuale nr.4, iarna 2004-2005

Anunțuri

Comentariul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s