Asimov despre Asimov

Isaac Asimov – Autobiografie (I, Asimov) • traducere din limba engleză: Mihai-Dan Pavelescu, 520 pagini, trade paperback, Teora, 1997

„Eu, Asimov”… Aşa s-ar putea intitula Autobiografia publicată recent de Editura Teora şi, de fapt, aşa se şi numea în original cartea: I, Asimov: A Memoir. E cîntecul de lebădă al unui mare spirit, o scriere întru totul diferită de ceea ce, pînă în prezent, s-a tradus la noi din opera „bunului doctor”.

Asimov, aflat în ultimele sale zile de viaţă şi conştient de acest lucru, face în această carte bilanţul unei existenţe, atît din punct de vedere al scriitorului, cît şi al omului. În aparenţă, un atare demers ar putea fi interesant mai ales pentru istoricii şi exegeţii unui gen – în speţă, SF-ul – în care cel născut în 1920 la Petrovici, în Uniunea Sovietică, s-a manifestat. Nimic mai fals. Cititorii români vor avea destule surprize parcurgînd cele peste cinci sute de pagini dense ale volumului.

La noi, Asimov a fost receptat unilateral, drept autor de science fiction, fiind chiar identificat cu acest gen de literatură. În realitate, cu excepţia perioadei de început a carierei sale, Asimov a scris SF mai degrabă din interese materiale, pentru a-şi respecta contractele cu editorii. Preferinţele sale s-au îndreptat spre proza poliţistă şi, mai ales, spre literatura de vulgarizare ştiinţifică, fiind unanim recunoscut drept unul dintre profesioniştii acestui gen situat la graniţa dintre ştiinţă şi literatură.

Autobiografia ne introduce în culisele formării intelectuale ale unui adevărat talent enciclopedic, care a abordat, în cele aproape cinci sute de volume publicate, mai toate domeniile publicisticii şi o paletă tematică aproape incredibilă. Aflăm, de asemenea, care au fost condiţiile în care au fost scrise şi publicate operele sale majore.

Cea mai interesantă mi s-a părut însă a fi dezvăluirea laturii omeneşti a scriitorului, cea care prezintă, fără false pudori, slăbiciunile, cedările, teama de moarte, fobiile şi neîmplinirile acestuia, transformîndu-l dintr-o statuie într-un semen de-al nostru.

Cîteva cuvinte despre stil, deşi mare lucru n-ar fi de spus. Asimov rămîne egal cu sine însuşi, practicînd aceeaşi relatare frustă, fără înflorituri metaforice, dar accesibilă oricui. E orgolios şi conştient de valoarea sa, dar şi autoironic. E tandru atunci cînd vorbeşte de prietenii săi, de copii sau despre Janet, cea de-a doua soţie, dar ştie să fie şi sarcastic, atunci cînd istoriseşte întîmplări ce l-au impresionat neplăcut, ori creionează portrete acide ale unor editori, tovarăşi de breaslă ori profesori cu care n-a vrut sau n-a reuşit să se înţeleagă.

Autobiografia e, în ansamblu, o carte ce merită a fi citită, scrisă de un titan în amurgul vieţii sale. Vom fi, aşadar, recunoscători Teorei, editura care, cu o consecvenţă demnă de invidiat, a abordat dificila sarcină a realizării unei cvasi-integrale româneşti a operei asimoviene şi a ştiut să nu aleagă doar operele de ficţiune, ci şi această carte care, în 1994, a fost recompensată cu un premiu Hugo pentru non-ficţiune.

Această recenzie a apărut iniţial în Ficţiuni nr.2/1998

Anunțuri

Un gând despre &8222;Asimov despre Asimov&8221;

Comentariul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s