Strategii editoriale (1): Despre prezentarea grafică

M-am frămîntat destul de mult dacă este sau nu demn de atenţia cititorilor rubricii mele acest subiect care, recunosc, mă pasionează, mai mult chiar, mă obsedează de-a dreptul de-o vreme încoace: felul în care arată cărţile pe care le citim.

E lucru ştiut, prezentarea grafică vinde, în proporţie de 50% sau chiar mai mult, o carte. La fel de bine se ştie că numărul cititorilor de nişă, al cititorilor specializaţi (pe SF, fantasy, poliţiste etc.) e limitat. În cazul F&SF, se poate vorbi în România de un nucleu de fani, care sînt informaţi, care cumpără în cunoştinţă de cauză, care citesc bloguri, reviste, ţin legătura cu editurile etc. Şi ar cumpăra aproape orice poartă eticheta genului preferat. Acest nucleu e însă finit, iar a produce exclusiv pentru acesta nu poate asigura un tiraj decît pentru aşa-numiţii small press publishers. În consecinţă, pentru a asigura vînzarea unui tiraj decent (adică între 1500-3000 de exemplare), o editură generalistă care publică literatură de nişă trebuie să seducă, să ademenească, să cucerească un număr egal sau chiar mai mare de cititori ocazionali. Aici intervine promovarea, dar nu la aceasta mă voi referi azi. Şi tot aici intră în acţiune cel mai important factor de seducţie al unei cărţi, prezentarea grafică. Coperta, dimensiunea, hîrtia folosită, tot ce ţine de paginare, chiar şi felul în care sînt dozate textele pe coperta IV. Articolul de faţă se va referi cu deosebire la coperte.

Există nişte reguli care trebuie respectate atunci cînd vrei să produci o copertă care să vîndă cartea. Designerii cu şcoală (care-s tare puţini la noi, sau dacă sînt au uitat se pare ce-au învăţat) le cunosc şi le aplică (sau nu). Sînt reguli legate de tipul de caractere folosite, de genul de culori utilizate, de „ce merge şi ce nu merge” (iar aici intervin veşnicele bubuieli cu atotştiutorul departament de marketing), de dimensiunile cărţii şi amplasarea şi dimensionarea titlului şi autorului în economia copertei I. N-are rost să le discutăm, există mai multe concepţii în această privinţă. Şi, chiar şi cu respectarea lor strictă, o copertă poate foarte bine să nu fie pe placul cititorului, cadînă fiţoasă şi plină de capricii. Şi-atunci s-a dus tot jocul seducţiei…

Am să trec în revistă în cele ce urmează cele cîteva direcţii adoptate de editorii care contează cu adevărat în peisajul F&SF autohton. Sigur, am parcurs un drum enorm de la acel Bug Jack Barron verde cu o maşină de tocat carne pe coperta I, care încă mai deţine locul întîi în topul personal al celor mai urîte cărţi. Am depăşit, sper, era desenelor de tip CPSF care împodobeau colecţia de la Pygmalion, odioşeniile acelea ultra-perimate ale lui Walter Riess. Chiar şi desenele cu amazoane ţîţoase ale lui Tudor Popa, care împodobeau în a doua jumătate a anilor nouăzeci delicioasele volume ale seriei vechi a colecţiei Nautilus, îmi par acum un simptom al unei copilării a sistemului editorial românesc, cu aplicare directă la cărţile F&SF.

Nemira a adoptat de la bun început o concepţie grafică unitară de colecţie, bazîndu-se pe reţeta verificată a vechii serii Nautilus. Ilustraţii tipic SF, achiziţionate în mare parte de la artişti consacraţi „de afară”, şi o delimitare coloristică a seriilor de autor. Philip K. Dick e roz, Orson Scott Card e mov, George R. R. Martin şi Kim Stanley Robinson sînt roşii, Ursula K. Le Guin e portocaliu-palid, Philip José Farmer e un verde cvasi-fluorescent. Sînt coperte decente, coperte excelent tipărite, dar parcă prea stereotipe. Mi-e greu să-mi imaginez un cititor de ocazie, angajat corporatist în căutare de relaxare pentru un sfîrşit de săptămînă, mergînd glonţ la raftul de sefeuri şi luînd un braţ de „nautilusuri”. Cărţile acestei colecţii se adresează, ţintit, publicului de nişă. Cărţile Nemira pot dormi cu anii pe rafturile librăriilor, pînă cînd îşi vor găsi cititorul potrivit. O strategie stabilă de inspiraţie franceză, fără risc, cu bătaie lungă… dar neaducătoare de public nou. Iar publicul se schimbă.

La Tritonic s-a adoptat o strategie „anti-colecţie”, paradoxal, sub sigla unei colecţii. Titlurile din „fiction.ro” (colecţia rebotezată cam sec SFFH după plecarea lui Michael Haulică de la cîrma editorială a grupului) au unitate grafică doar în cadrul seriilor de autor (sau nici măcar acolo – a se vedea exemplele Neil Gaiman sau M. John Harrison). În marea majoritate a cazurilor, se merge pe grafică autohtonă (colaje mai ales), Alexandra Bardan fiind cea care semnează mare parte a ilustraţiilor de copertă. Uneori îi iese de minune (excelentă sobrietatea şi unitatea seriei Amber a lui Zelazny), alteori nu (aici m-aş referi la felul în care arătau cărţile unor Ken MacLeod sau Jeff VanderMeer, ori la seria Anita Blake a lui Laurell K. Hamilton). Dar, la urma urmei, toţi avem zile bune şi zile proaste. Păcat că opţiunea pentru varietate e dusă, adesea, pînă la extrem. Poate că un plus de cuminţenie n-ar fi stricat. Adoptînd un model american, Tritonic a ales calea riscului, a potenţialelor lovituri editoriale.  O carte publicată aici fie se vinde ca pîinea caldă, fie strînge praful în depozitele de la Diverta. O atitudine curajoasă, care a adus clar satisfacţii editorului, dar a reuşit şi să îngroape (în opinia mea) cîteva cărţi altminteri valoroase.

La RAO nu (mai) există o colecţie specializată şi nici o strategie direcţionată spre un public anume. S-a încercat acest lucru în 1997-2000 cu imprintul Fahrenheit, dar experimentul n-a dat roadele aşteptate. Acum, titlurile F&SF apar la RAO strict conform criteriului rentabilităţii, în cadrul seriei de paperback (cîndva se numea „Succese internaţionale”) sau de hardcover (actuala RAO Class). Se preferă de cele mai multe ori achiziţionarea copertelor originale (Garth Nix, Stephenie Meyer, Susanna Clarke) sau, dacă e vorba de ilustraţii autohtone, acestea nu deosebesc cu nimic volumele pe care le împodobesc de thrillere sau de romanele cu conspiraţii şi societăţi secrete care par a fi devenit, în bună măsură, port-drapelul producţiei RAO. RAO este însă un caz aparte. Datorită anvergurii planului său editorial şi forţei financiare, RAO îşi poate permite tiraje peste medie, îşi poate permite să ţină cărţile pe rafturile librăriilor cu anii pînă la epuizarea tirajelor, îşi poate permite să ignore nişa, îmbraţişînd mainstream-ul pînă la capăt. Avem de-a face cu o strategie perfect opusă celei de la Nemira, deşi, paradoxal, motivele sînt identice: forţa şi răspîndirea.

Grupul Corint a încercat ambele căi: cea a uniformităţii care e marca Nautilus-ului (cu aparent defuncta serie de oldies de la Leda) şi cea a diversităţii extreme (cu seria de young adult books). Se pare că a adoptat-o pe cea din urmă, cu un succes palpabil, cu coperte colorate pînă la extrem, cu texturi diferite, cu formate aparte pentru fiecare ciclu de volume. Adjudecîndu-şi o nişă confortabilă şi vastă, cea a publicului adolescent al cărui interes pentru lectură a fost trezit de cărţile cu Harry Potter, Corint (şi îndeosebi imprintul Corint Junior) e una dintre poveştile de succes ale publishing-ului românesc.

Acestea sînt, pe scurt, tendinţele majore observate pe piaţa de carte de la noi. Am omis în mod deliberat să vorbesc despre editura în a cărei activitate sînt implicat direct şi unde deţin controlul creativ şi editorial total, Millennium (care, cu peste cincizeci de titluri de gen publicate în ultimii şase ani, este unul dintre actorii constanţi şi nu întotdeauna secundari din nişa F&SF). Nu am avut de gînd să-mi impun în faţa voastră, a cititorilor, propriile idei (care diferă destul de radical de fiecare dintre tendinţele prezentate şi, totuşi, preiau elemente din ambele extreme). O voi face poate cu altă ocazie.

Un lucru e cert: piaţa românească a evoluat şi, odată cu ea, au evoluat şi condiţiile grafice în care ne place să vedem cărţile în librării. E bine, dar e loc de şi mai bine, e loc de joacă pentru imaginaţie, e loc, în primul rînd, pentru un dialog permanent cu cititorii.

Acest articol a apărut iniţial în Nautilus, octombrie 2008

Anunțuri

5 gânduri despre &8222;Strategii editoriale (1): Despre prezentarea grafică&8221;

  1. Cat costa copertile originale ? Ce sume se vehiculeaza ? 1000, 500, 2000 de euro ?

  2. Pingback: Metatexte: o recapitulare « Ugly Bad Bear's

Comentariul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s