O porţie de Brussolo

Serge Brussolo – Ma vie chez les morts, Denoël • 1996, trade paperback, 221 pagini

Premisa romanului e interesantă. Joyce, mamă singură a pre-adolescentului David, acceptă o slujbă într-o „rezervaţie” a morţilor-vii situată în deşert, plecînd din Los Alamos unde, se teme ea, radiaţiile remanente rezultate în urma experimentelor armatei ar putea să îi afecteze fiul. David întîmpină ideea cu nerăbdare, deoarece informaţiile despre rezervaţiile de acest fel sînt prea puţin cunoscute publicului larg.

Cu cîţiva ani în urmă, metoda resuscitării a fost descoperită, fiind însă accesibilă doar unor cercuri restrînse (oameni politici, extrem de bogaţi sau a căror valoare pentru stat sau interese private reprezenta îndeajus de mult pentru a justifica o astfel de investiţie). Cei vii aveau să afle însă foarte curînd că, întorşi la viaţă, „morţii” se comportau cu totul diferit faţă de comportamentul lor în viaţa anterioară. Practic, interesul lor era de-acum îndreptat îndeosebi spre cei asemeni lor. S-a ajuns astfel la crearea unei societăţi paralele a morţilor, fără tangenţe cu cea a viilor, în afara interacţiunilor inerente rezultate în urma coabitării în acelaşi spaţiu. În lumea de afară, morţii sînt persecutaţi cu ură de cei vii, care văd în revenirea lor la viaţă şi în cvasi-perfecţiunea lor o ameninţare. Potrivit unor soluţii recurente de-a lungul istoriei, s-a ales varianta izolării morţilor, culme a alterităţii, în „rezervaţii” ce le conferă aparenţa libertăţii, sub supraveghere şi pază militară strictă. Acesta e locul în care ajung David şi mama sa, care are sarcina de a fi interfaţa autorităţilor cu morţii-vii. David are astfel ocazia de a face cunoştinţă îndeaproape cu societatea stranie a celor întorşi la viaţă, ajungînd să fie, în cele din urmă, acceptat de aceştia şi iniţiat în tainele lor cele mai ascunse.

Nu voi intra în amănunte legate de întîmplările descrise în roman. E de-ajuns să menţionez conflictul din prim-plan, între ideile lui David (curios ca orice tînăr şi deschis la minte) şi cele ale mamei sale (care se teme de influenţa nefastă a noului „anturaj” al fiului). Un bildungsroman clasic, pînă la urmă. Brussolo face, ca întotdeauna, risipă de idei. Din substanţa ideatică a acestui mic roman, un scriitor american ar fi scos cel puţin o trilogie. Pe de altă parte, concizia autorului francez devine uneori agasantă, căci idei cu mare potenţial sînt expediate cvasi-telegrafic, lăsînd cititorul sur sa faim, dorindu-şi să afle mai mult. E, în definitiv, una dintre mărcile scriitorului.

În ansamblu, aş spune că Ma vie chez les morts mi-a plăcut, dar m-a şi dezamăgit. N-aş cataloga-o printre izbînzile lui Brussolo şi chiar mă miră includerea ei într-o selecţie de tip „The Best of…”, cum a fost Territoires de l’impossible, culegerea omnibus în care acest roman este disponibil. Dar, dincolo de neajunsurile semnalate (care ţin mai degrabă de lectura cu ochi de editor care discerne potenţialul neexploatat), e o carte de vacanţă perfectă pentru o lectură de relaxare, cu valurile mării în faţă şi oarece muzică în urechi (pentru mine, soundtrack-ul a fost asigurat de Dead Can Dance).

Această recenzie a fost publicată iniţial pe blogul Însemnări din colţu’ hărţii, în august 2009.

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;O porţie de Brussolo&8221;

  1. Syndrome du scaphandrier
    Vue en coupe d’une ville malade
    Procédure d’évacuation immédiate des musées fantômes
    3, Place du Byzance
    La nuit du bombardier

Comentariul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s