Strategii editoriale (2): Despre formatul cărţilor

Timp de o săptămînă, am menţinut pe blogul personal un sondaj referitor la formatul cărţilor pe care preferă să le citească românii (şi îndeosebi aceia pasionaţi de F&SF, care constituie principalul public al jurnalului meu online. Am vrut să aflu care sînt dimensiunile ideale ale volumelor sau dacă nu cumva cărţile electronice sau audiobook-urile sînt alternativa aleasă la „copacii morţi”. Sigur, nu ştiu cît de reprezentativ este eşantionul ales. Dar este o bază de pornire valabilă pentru această a doua parte a discuţiei despre prezentarea grafică.

Am avut parte de un număr apreciabil de răspunsuri (138) şi am reuşit să desprind o serie de concluzii, unele de aşteptat, altele surprinzătoare. De mare ajutor mi-au fost şi comentariile cititorilor (s-au adunat 35, deloc puţin pentru un blog de mică anvergură).

Cîştigător detaşat al sondajului, cu patruzeci şi şase de voturi, este formatul trade paperback mic, clasicul 13×20 cm, ales de 33% dintre votanţi. Foarte uzual în lumea editorială românească pînă la un punct, a fost acum detronat de formatul mass-market (11×18, 10×18 sau variaţiuni mici la aceste două formate). Dintre editurile de la noi care publică F&SF în mod curent, doar două îl adoptă, şi doar ocazional: Nemira (pentru antologiile Dozois şi Datlow, dar şi pentru omnibusul Douglas Adams care a inaugurat noua serie  Nautilus) şi Millennium Press (pentru titlurile seriilor Prezent şi unele dintre antologiile Millennium). La Corint, pentru YA-urile fantasy, se nimeresc şi unele titluri la 13×20, dar nu există o politică foarte clară în acest sens.

Locul doi în sondaj a fost adjudecat de trade paperback-ul mediu (14×20,5) cu 22% din voturi, format în care apar în ultima vreme antologiile Millennium (aşa au apărut Cyberpunk-ul lui Bruce Sterling şi New Weird al soţilor VanderMeer) şi a apărut un prim volum din seria de autor Jack Dann. Şi unele titluri de la Tritonic adoptă acest format (masivul volum întîi al seriei lui Steven Erikson, primul volum al seriei Ash de Mary Gentle, Neil Gaiman – Nicăieri şi, de curînd sau în curînd, cîteva dintre thrillerele încadrabile şi la SF: Josh Conviser – Echelon, Bruce Sterling – Zenith Angle). E un format agreat pentru că este „elegant, [are] vizibilitate maxima si un pret mediu!”

Hardcover-ele vin tare din urmă, cu 20% dintre opţiuni. Sînt durabile, sînt solide, dar şi incomode pentru lecturile „mobile”. Alexandria a preferat, la primele sale trei apariţii, acest format. Corint îşi promovează titlurile majore în hardcover, seria Premium de la Tritonic a inclus şi va mai include titluri de interes pentru amatorii de F&SF. Poate cu timpul vom ajunge şi noi la tactica adoptată în Occident, unde titlurile majore au parte de o ediţie hardcover, pentru bibliofili şi cei cu dare de mînă, iar publicul larg primeşte formatul mass-market la aproximativ un an distanţă de lansarea ediţiei pentru pretenţioşi şi la o treime din preţ.

Paradoxal, deşi marea majoritate a titlurilor F&SF din ultimii doi-trei ani au apărut în format mass-market, doar 16% dintre repondenţi l-au ales. Ce reproşuri i se aduc acestui format? „Trebuie să trag zdravăn de pagini pentru a deschide cartea cum trebuie sau să o înclin de fiecare dată cînd încep un nou rînd”, „mass-market paperback-ul este o oroare […], pentru că generează o groază de foi volante mai devreme sau mai tîrziu, oricît de delicat ai fi cu cărţile tale”. Şi totuşi, Nemira şi Tritonic (şi Millennium Press, pentru seria Dune) au publicat zeci de titluri care se vînd bine în acest format. Să fie vorba de o schimbare de tendinţe emergentă?

Cine sînt marii perdanţi ai sondajului? N-a prins la noi trade paperback-ul mare (15×23 cm), atît de în vogă în Franţa. Tritonicul a avut o tentativă, cu Viriconium de M. John Harrison, dar n-a obţinut rezultate prea bune. Iar audiobook-urile şi e-book-urile sînt încă un lux sau un capriciu.

Concluzii? Avem o contradicţie între ceea ce publicăm (mass-market paperback) şi ceea ce vor cititorii (trade paperback mic sau mediu). O fi vorba de o obişnuinţă? Sau de o nevoie reală? Înclin spre cea de-a doua variantă.

Cum stau lucrurile în lume? Cam la fel ca la noi. Categoric, peste tot se publică enorm în format mass-market. Şi la americani, şi la francezi, şi la britanici. Mass-market paperback-ul e ieftin (ca producţie), e la îndemîna oricărui buzunar, încape în orice bibliotecă. Dar… Ce ne facem cu cărţile masive, de la 7-800 de pagini în sus? Cum arată The Stand al lui Stephen King în format 11×18? Vă spun eu: ridicol. Şi nu e nicidecum comod. Dar un hardcover nu poate fi citit în tren sau în avion fără a-ţi incomoda vecinul, un hardcover nu încape oriunde, un hardcover costă cam de trei ori şi jumătate mai mult la tipar. Britanicii par a fi găsit soluţia de compromis, adoptînd trade-ul mic (13×20) ca format de bază pentru paperback-uri. În ce mă priveşte, cel puţin, voi prefera oricînd un trade paperback de la Gollancz unui mass-market american.

Important e însă că se citeşte, şi mai important – în contextul acestui articol – e că avem cititori preocupaţi de cum arată cărţile, nu doar de ceea ce conţin acestea. Editorii ar face bine să plece urechea la aceste plîngeri şi doleanţe ale clienţilor lor, iar un sondaj serios, cum scrie la carte, pe tema prezentării grafice a cărţilor, fie că e vorba de format sau de ilustraţiile şi designul copertei, ar aduce, în mod sigur, o serie de date folositoare, a căror punere în aplicare ar contribui în mod sigur la creşterea vînzărilor.

•

Acest articol a apărut iniţial în Nautilus, noiembrie 2008