Larsson: segmentul de mijloc

Stieg Larsson – The Girl Who Played with Fire • Quercus, 2009, trade paperback, 608 pagini

Cel de-al doilea volum al trilogiei Millennium mi-a confirmat din multe puncte de vedere aşteptările înalte create de lectura primului volum. Aceaşi minuţie în descrieri, aceeaşi cunoaştere profundă a mecanismelor unor pături ale societăţii suedeze contemporane, aceleaşi personaje de care e imposibil să nu te ataşezi. Dincolo de documentare, care e limpede că a fost amplă, se simte mîna de jurnalist a autorului. Larsson e mai în largul lui în expozeu decît în porţiunile dialogate.

Acţiunea e mai dinamică decît în primul volum, iar dacă The Girl with the Dragon Tattoo îl avea drept protagonist incontestabil pe jurnalistul Mikael Blomkvist, în The Girl Who Played with Fire prim-planul e ocupat de asociala şi geniala Lisbeth Salander, ale cărei mistere încep doar să se dezvăluie. Atmosfera trece în plan secundar, importantă este, de astă dată, intriga condusă cu mînă de maestru. Cartea e un roman popular prin excelenţă: lovituri de teatru, mistere din abundenţă, ici şi colo cîte un recurs la artificii de tip deus ex machina. Bref, lectura cea mai potrivită pentru o zi de vacanţă.

Cu toate acestea, măcar într-una dintre privinţe am fost un pic dezamăgit. Dacă în The Girl with the Dragon Tattoo verosimilitatea extremă era cea care m-a fermecat în primul şi în primul rind, de astă dată Larsson a exagerat cvasi-hiperbolic în prezentarea eroinei sale, care e prea competentă parcă în tot ceea ce face. Teoria lui Fermat? O nimica toată pentru super-hackeriţa amatoare de box thailandez. Doi bikeri înarmaţi care vor să-i pună pielea în băţ? Floare la ureche! Iar finalul, ei bine… mi s-a părut niţel cam prea tras de păr şi parcă niţel grăbit.

Dar, lăsînd la o parte această nemulţumire la o adică subiectivă, e o carte care se citeşte pe nerăsuflate şi de-abia aştept toamna acestui an, cînd Maclehose Press, imprint Quercus, va publica al treilea volum al seriei.

Post scriptum

Nu ştiu cum e versiunea românească apărută de curînd la Editura Trei sub titlul Fata care s-a jucat cu focul. Am ales versiunea britanică deoarece insularii, deşi nu se omoară cu traducerile, atunci cînd se hotărăsc totuşi să le publice fac invariabil treabă bună, de meseriaşi.

Decît o traducere românească semnată de un nume ce mi-e necunoscut, voi prefera oricînd să citesc o versiune britanică bibilită atent, care să îmi îngăduie o lectură netulburată. Poate e o dovadă de snobism, dar atunci cînd citesc de plăcere, mă gîndesc exclusiv la confortul lecturii. Nu vreau ca imersia în universul ficţional să-mi fie întreruptă de bîlbe de redactor grăbit de iminenţa unui tîrg de carte. Şi-a mai fost un motiv, strict pecuniar: pe Book Depository, cartea m-a costat fix 11,21 dolari, adică undeva spre 35 de lei, în vreme ce în librării, ediţia de la Trei costa 54,90 de lei. I rest my case.

Această recenzie a apărut iniţial pe blogul Însemnări din colţu’ hărţii în iulie 2009.

Anunțuri

Comentariul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s