Repere bio-bibliografice: Greg Egan

Născut la Perth în 1961, posesor al unei licenţe şi al unui doctorat în matematică, Greg Egan a debutat în domeniul imaginarului în 1983, publicînd povestirea horror „Artifact”, în antologia Dreamworks: Strange New Stories. În acelaşi an apare şi An Unusual Angle, un roman cu influenţe fantasy, pe care autorul avea să îl renege mai tîrziu, considerîndu-l insuficient prelucrat din punct de vedere al conţinutului, stilului şi logicii.

Ulterior, începînd cu 1986, începe o fructuoasă colaborare cu revista britanică Interzone, povestirile publicate în paginile acesteia prefigurînd cariera de înnoitor al hard-SF-ului pe care Greg Egan avea să o urmeze. Tematica textelor lui Egan abordează subiecte inspirate din ultimele evoluţii ale progresului în ştiinţe de vîrf, precum genetica sau cibernetica. Povestiri precum „The Caress” („Mîngîierea”, 1990, reluată în volumul Axiomatic) sau „Learning to Be Me” („Învăţa să fie eu”, idem) au creat un orizont de aşteptare pentru scrieri mai ample.

În 1992 publică un prim roman, Quarantine, primit cu entuziasm de critica de specialitate. Universul ficţional descris aici e cel al unei Terre dintr-un viitor nu foarte îndepărtat, în care nanotehnologiile şi alterările genetice au devenit monedă curentă. O Sferă uriaşă izolează Sistemul Solar de universul exterior, suscitînd ample controverse asupra originii ei şi reacţii tipice unei omeniri aflate într-un moment de cumpănă: conflicte armate, apariţia unor secte ce profeţesc sfîrşitul lumii şi a unor grupări teroriste ce îşi închipuie că deţin adevărurile supreme. Risipa de idei din roman e caracteristică pentru stilul autorului, el alegînd însă explorarea numai a unora dintre ipotezele enunţate cu deosebită credibilitate.

Quarantine este însă numai o repetiţe generală pentru următoarele scrieri. Permutation City (1994) preia din tematica specifică autorilor încadraţi în curentul cyberpunk ideea realităţilor virtuale, amplificînd-o şi conferindu-i noi dimensiuni. Copierea în ciberspaţiu a personalităţilor umane conferă posibilitatea accesului la nemurire. Această nemurire este însă limitată de performanţele suportului informatic. O intrigă extrem de complexă îi oferă autorului prilejul unor interogaţii asupra interacţiunii om-maşină (o teme veche de cînd genul SF), dar şi asupra necesităţii de a trasa o graniţă între uman şi non-uman (a se citi: supra-uman).

1995 este anul cel mai fecund din cariera autorului australian: nu mai puţin de trei volume publicate. Axiomatic este o culegere ce reuneşte cele mai valoroase proze scurte publicate anterior în diverse periodice şi antologii; aceeaşi logică guvernează şi selecţia textelor reunite în Luminous (1998), în care sînt reluate şi trei dintre povestirile ce alcătuiesc Our Lady of Tchernobyl. Extrema densitate a textelor şi noutatea subiectelor abordate îi atrage renumele de „unul dintre cei mai valoroşi oameni de idei ai genului”.

Distress (1995) confirmă această etichetă. În primele pagini ale noului roman, Egan îşi incită cititorii cu cinci sau şase posibile puncte de plecare, tot atîtea anchete ale protagonistului narator, de meserie jurnalist: reînvierea celor ucişi în scopul aflării identităţii asasinului, modificarea genetică a morfologiei umane în scopul adaptării la viaţa în condiţii oricît de vitrege, schimbările de sex în funcţie de gradul de feminitate / masculinitate psihică a indivizilor, apariţia unor secte religioase pro- sau anti-ştiinţă şi speculaţiile privind o Teorie Universală. Egan alege însă aprofundarea celui din urmă dintre aceste posibile subiecte, cel privind posibilitatea enunţării unei Teorii Universale, care ar explica pe deplin orice fenomen natural, iar centrul de greutate ideatic se mută în zona speculaţiilor metafizice. Prin utilizarea ingenioasă a dialogurilor sau a monologului interior, autorul evită capcana expunerilor plicticoase. De remarcat sînt însă şi extrapolările referitoare la evoluţia echilibrului politic mondial.

Diaspora (1997) îşi mută situarea temporală din viitorul apropiat către finalul celui de-al treizecilea secol al erei noastre, cînd omenirea se împarte în trei mari subspecii: cea a „incarnaţilor” (homo sapiens care au ales să rămînă în mizeria Terrei), cea a „roboţilor Gleisner”, minţi umane în trupuri artificiale, şi cea a „polis”-urilor, supercomputere ce înmagazinează copiile a miliarde de personalităţi umane. Prăpastia dintre cele trei tipuri evolutive se cere însă să fie trecută, pentru depăşirea unei situaţii limită: o catastrofă cosmică ameninţă planeta natală. Un pretext pe care Egan îl foloseşte pentru a explora cu o claritate de invidiat consecinţele posibile ale unor evoluţii viitoare ale tehnologiei şi ştiinţei.

Teranesia (1999) revine în viitorul cvasi-prezent, acţiunea romanului debutînd la începutul secolului următor, pe o insulă din Pacific, Teranesia. Prabir, tînărul protagonist, rămîne orfan în urma exploziei unei mine rătăcite care îi ucide părinţii, oameni de ştiinţă. Sfîşiat între culpabilitate (Prabir este convins că poartă vina morţii părinţilor săi) şi sentimentul datoriei de a-şi proteja sora mezină faţă de ideile bizare ale părinţilor adoptivi, eroul înaintează în vîrstă, chinuit fiind totodată de imposibilitatea găsirii propriei identităţi. Cînd Maddy, sora sa, decide să se alăture unei expediţii ştiinţifice ce are drept destinaţie Teranesia, Prabir porneşte pe urmele ei, într-o călătorie iniţiatică care va avea drept rezultat găsirea răspunsurilor la întrebările care îl frămîntă, dar şi descoperirea unor mutaţii contagioase care ar putea însemna un extraordinar salt în evoluţia omenirii.

Cît despre „Oceanic” (1998), nuvela care i-a adus în 1999 rîvnitul premiu Hugo (precum şi un premiu Locus), aceasta este o meditaţie asupra necesităţii religiei, ca alternativă la ştiinţă.

După un deceniu şi jumătate de activitate literară, Greg Egan demonstrează cu fiecare nouă lucrare publicată o extraordinară capacitate de înnoire, atît din punct de vedere tematic, cît şi stilistic. În mod cert, numele său va marca ultimul deceniu al acestui secol al literaturii imaginarului, în maniera în care predecesori precum Spinrad (în anii ’70) sau Gibson (în anii ’80) au dat tonul unor curente noi sau le-au ridicat la cele mai înalte cote valorice.

E bine de ştiut: Exemplare din numărul 6 / 2002 al revistei Ficţiuni – care cuprinde, în afara prezentării de faţă, o analiză a operei lui Egan semnată de Philippe Boulier, un interviu în exclusivitate cu Greg Egan şi nuvela „Oceanic” (în traducerea subsemnatului şi a Mădălinei Bucheru) – pot fi achiziţionate contra sumei de 12 lei plus taxele poştale printr-un email la una dintre adresele de aici.

Acest articol a apărut iniţial în Ficţiuni nr.6 / 2002

Anunțuri

Comentariul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s