Despre nocivitatea mega-sellerelor

Mega-seller. Am întîlnit pentru prima oară termenul acum cîţiva ani buni, într-un articol din Publishers’ Weekly referitor la succesul cărţilor cu Harry Potter. L-am văzut apoi aplicat, ca etichetă, cărţilor lui Dan Brown, Paulo Coelho sau Stephenie Meyer. Volume vîndute în milioane de exemplare, achiziţionate de către marile studiouri de film încă din momentul în care sînt doar un synopsis înaintat agentului sau nici măcar atît. Cărţi ridicate în slăvi de cititori, care campează în faţa librăriilor cu noaptea în cap pentru a fi primii care pun mîna pe ele în momentul lansării oficiale sau care le comandă cu Amazon.com cu cîte-un an înainte. În sfîrşit, dar nu în ultimul rînd, cărţi aproape unanim dispreţuite de critica academică sau chiar anatemizate de către biserică şi puritani.

Am văzut ieri o însemnare de pe un blog destul de vizitat (cel al lui Dragoş C. Butuzea) referitoare la cea mai recentă carte a lui Dan Brown, The Lost Symbol. De fapt, nici măcar nu era o însemnare, doar un titlu şi un filmuleţ de pe YouTube. Însemnarea se intitulează „Unde profesionalismul e în slujba prostiei” şi filmuleţul e unul de reclamă pentru preconizatul mega-seller. De fapt, ni se prezintă procesul de fabricaţie al unei cărţi într-o tipografie ultraperformantă şi măsurile de siguranţă luate pentru ca volumul să nu scape în lume înaintea datei oficiale de lansare.

„Prostia” care l-a deranjat pe Dragoş C. e, presupun, apariţia însăşi a cărţii. Cum se poate ca atîta tehnologie să fie pusă în practică pentru a tipări un roman de duzină? În comentariile la însemnare se face aluzie la elitismul acestui punct de vedere. Eu n-am să-l critic însă pe autor pentru gusturile sale literare, e liber să citească absolut tot ce vrea şi să scrie tot ce-i trece prin minte după ce va fi citit cartea. Nici eu nu dau doi bani pe Dan Brown; între noi fie vorba, nu cred că m-ar putea convinge cineva să-i cumpăr vreo carte, după ce am citit două dintre creaţiile sale şi-am fost dezamăgit. Ceea ce mă deranjează la atitudinea celor care privesc problema la fel ca Dragoş e lipsa lor de viziune.

Să mă explic. Da, e regretabil că s-au tăiat atîţia copaci pentru a tipări 5 milioane de exemplare din The Lost Symbol. Dar aceste exemplare se vor vinde. Editura (şi autorul deopotrivă) vor face bani frumoşi pe seama apetitului publicului larg pentru poveşti despre istorii secrete şi conspiraţii oculte. Care bani (în cazul editurii) vor fi folosiţi pentru a publica alte cîteva zeci de cărţi. Unele dintre ele cu adevărat valoroase, dar care, în lipsa sumelor investite de editură, n-ar fi putut să apară. În al doilea rînd, după ce vor fi citit The Lost Symbol fiindcă acest volum e la modă, fiindcă e trendy în conversaţiile de cafenea să-ţi poţi da cu părerea în cunoştinţă de cauză, unii dintre cititorii ocazionali vor prinde gustul lecturii. Şi vor cumpăra o altă carte, proastă, bună, cum o fi. Şi banii respectivi vor intra în buzunarul unui editor, care va avea astfel posibilitatea să mai publice o carte-două. Şi, uite-aşa, cei cîştigaţi vor fi inclusiv cei asemeni lui Dragoş. Dar el şi ceilalţi asemeni lui nu pătrund cu indignarea sa pînă în miezul acestor chestiuni. Ei sînt doar indignaţi că, vezi Doamne, cartea asta va fi devorată mai cu nesaţ decît jurnalul lui Gombrowicz de către bizonul internaţional.

E o atitudine de care m-am lovit şi eu, în calitate de editor. Mi s-a reproşat că fac un deserviciu adevăratei literaturi SF publicînd cărţi dintr-o franciză comercială, am fost acuzat că promovez subcultura atunci cînd public un roman (altminteri peste nivelul mediu al SF-ului produs la noi, în umila mea opinie, dar nu numai) semnat de „un autor de comics-uri”. Dar şi-a pus oare vreunul dintre indignaţii respectivi problema că o literatură de înaltă calitate se tipăreşte pe exact aceleaşi maşini ca şi romanele de serie? Şi, în consecinţă, costă cel puţin la fel de mult diseminarea ei? Nici unul dintre noi, editorii, n-am cîştigat la loterie potul cel mare şi nici nu ne-a lovit inspiraţia divină, astfel încît, cu dăruirea altruistă a Sfîntului Francisc, să ne dăm şi hainele de pe noi pentru a săvîrşi un act de cultură. Banii cu care tipărim cărţi sînt făcuţi din banii daţi de cititori pe cărţile anterioare pe care le-am publicat. Aşa cum cărţile se fac din cărţi, şi tipărirea lor este plătită din tipărirea altor cărţi. Inferioare poate din punct de vedere stilistic, dar profitabile, atîta vreme cît pe piaţă există cerere.

Da, The Lost Symbol e un gunoi literar. Dar el va sluji drept îngrăşămînt pentru o plantaţie întreagă. Ceea ce nu-i puţin lucru. Şi-atunci se iveşte o altă întrebare: există cărţi nocive?

Am să vă spun care-i răspunsul meu la această întrebare: da, există. Există cărţi care, deşi se vînd bine, sînt nocive fiindcă mesajul lor e nociv. Fiindcă îndeamnă la violenţă sau ură. Fiindcă fac din intoleranţă o virtute. Fiindcă ideile pe care le propagă rănesc sau chiar ucid, datorită ambiguităţii sau interpretabilităţii lor. Şi totuşi ele continuă să fie tipărite, din raţiuni ideologice. Cele mai bine vîndute cărţi ale tuturor timpurilor, lecturile obligatorii pentru popoare şi generaţii de semeni ai noştri intră tocmai în această categorie.

Care-s titlurile acestor mega-sellere? Ei, haideţi, le ştiţi şi voi! Biblia. Coranul. Cărticica roşie a lui Mao. Mein Kampf. Ştiu, se vor scandaliza destui citindu-mi opinia şi văzînd această alăturare de titluri. Înainte însă de-a emite o fatwa împotriva mea, îi rog să stea şi să se gîndească o clipă la raţionamentul meu. Poate că unii dintre ei vor sfîrşi prin a-mi da dreptate. Sau măcar o umbră de îndoială îi va face să ezite înainte de a mă condamna.

Părerea mea va rămîne însă neschimbată. Nu conţinutul unei cărţi este cel care-i dă nocivitatea, ci modul în care este acesta utilizat din punct de vedere ideologic. În această privinţă, Biblia sau celelalte aşa-zise cărţi sfinte sînt infinit mai periculoase decît un thriller conspiraţionist pe care, vă dau cuvîntul de onoare, 90% dintre cititori îl vor fi uitat pînă să apară următorul fenomen mega-seller.

Aşadar, iată sfatul meu pentru cei care, precum Dragoş C., condamnă pervertirea gustului cititorilor: vreţi să contribuiţi la sănătatea intelectuală a masei cititorilor? Ei bine, atunci înarmaţi-vă cu răbdare şi capacitate de persusasiune şi purcedeţi într-o campanie pentru interzicerea Bibliei. Va fi mai greu, dar rezultatul va fi mult mai eficient.

Acest articol a fost publicat iniţial în Nautilus, octombrie 2009.

Post scriptum: Am revăzut, căutînd data publicării iniţiale a acestui articol, numeroasele comentarii de care acesta a avut parte la vremea respectivă. O discuţie fascinantă, în care s-au spus multe lucruri demne de interes. Merită să aruncaţi, aşadar, o privire şi aici.

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Despre nocivitatea mega-sellerelor&8221;

  1. De acord 100%-inclusiv cu presupozitia cu Biblia și Coranul…

  2. Pingback: Metatexte: o recapitulare « Ugly Bad Bear's

Comentariul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s