Joe Haldeman: Meseria se învaţă scriind proză scurtă

Născut în Oklahoma în 1943, Joe Haldeman a călătorit mult împreună cu ai săi, din Puerto Rico pînă-n Alaska şi de la Washington pînă la New Orleans. A obţinut o licenţă în astronomie la Universitatea din Maryland, apoi a început un masterat în matematică şi informatică, pe care l-a abandonat în cele din urmă pentru a se dedica scrisului, începînd din 1970. A luptat în Vietnam, a fost rănit şi a primit numeroase distincţii militare pentru curajul său. În 1965 s-a căsătorit cu Mary Gay Potter, alături de care trăieşte şi în prezent, făcînd naveta între Florida şi Massachussets. Predă un curs de creative writing la MIT, începînd din 1983. A debutat editorial cu romanul War Year, în 1972, o carte inspirată de experienţa din Vietnam. Tot aceasta i-a inspirat şi romanul său cel mai celebru, The Forever War (Războiul etern, Pygmalion, 1999), care i-a adus în 1975 premiile Hugo, Nebula şi Ditmar. Trei ani mai tîrziu, romanul Mindbridge cîştigă premiul Galaxy. O altă scriere importantă este trilogia Worlds, alcătuită din romanele Worlds (1981), Worlds Apart (1983) şi Worlds Enough and Time (1992). Situat în acelaşi univers ficţional ca şi Războiul etern, Forever Peace (Pacea eternă, Teora, 1998) repetă performanţa acestuia, aducîndu-i autorului Premiile Hugo, Nebula şi Campbell. Forever Free, o urmare directă la Războiul Etern, a fost publicat în 1998. Cel mai recent dintre romanele sale care a apărut şi în România, Camouflage (Camuflaj, Nemira, 2005) a reuşit din nou performanţa de a obţine două premii importante, Nebula şi James Tiptree. Din proza sa scurtă se cuvin a fi amintite „Tricentennial” (Hugo în 1975), nuvela „The Hemingway Hoax” (Hugo şi Nebula în 1991), „Graves” (text recompensat cu Nebula şi World Fantasy Award), „None So Blind” (Hugo, 1995). În calitate de editor, Haldeman a publicat mai multe antologii, între care Cosmic Laughter (1972), Study War No More (1977) şi Nebula Awards 17 (1983). În mai 2010, Science Fiction and Fantasy Writers of America (organizaţie al cărei preşedinte a fost între 1992 şi 1994) îi va decerna în cadrul ceremoniilor dedicate Premiilor Nebula titlul de Grand Master, consfiinţind înscrierea sa între autorii de vîrf ai genului: Heinlein, Clarke, Asimov etc.

Horia Nicola Ursu: Scrieţi de aproape patruzeci de ani, iar prima carte pe care aţi publicat-o a fost inspirată de experienţele prin care aţi trecut în timpul războiului din Vietnam. Cum s-a produs trecerea la literatura science fiction? Aţi fost fan al genului în copilărie?

Joe Haldeman: Primele povestiri pe care le-am publicat înaintea romanului despre Vietnam au fost science fiction. N-a existat o „tranziţie spre SF”, ca să zic aşa. Citeam o mulţime de cărţi SF în tinereţe.

HNU: Cum decurge pentru dumneavoastră o zi de lucru? Cum reuşiţi să îmbinaţi activitatea didactică şi scrisul? V-aţi gîndit vreodată să renunţaţi la slujba de zi cu zi pentru a vă concentra exclusiv asupra literaturii?

JH: Mă trezesc înaintea zorilor şi scriu vreme de cîteva ceasuri. În lunile de vară, lucrez afară, pe terasă, la lumina unei lămpi cu petrol. După ce răsare soarele, trec la etapa următoare, culegerea textului pe calculator, apoi revizuiesc ce am lucrat peste zi. În ce priveşte activitatea didactică, aceasta îmi oferă o pauză necesară de la scris. De-a lungul celor trei luni de toamnă cînd predau, scriu mai degrabă povestiri şi poezie. Activitatea didactică e mai degrabă un hobby, majoritatea veniturilor mele provine din ceea ce scriu.

HNU: Care sînt autorii – de science fiction sau nu – pe care îi citiţi? Ce citiţi acum?

JH: Nu prea citesc science fiction. Acum parcurg un volum de eseuri de Diane Ackerman, Dawn Light.

HNU: Dintre volumele publicate, aveţi vreunul care vă este mai aproape de suflet? Dar dintre povestiri?

JH: Categoric, dintre romane aş alege trilogia Worlds şi Hemingway Hoax, iar dintre prozele scurte „For White Hill”.

HNU: Să presupunem că n-am mai citit nimic de Joe Haldeman. Cu ce anume mi-aţi recomanda să încep?

JH: Ţi-aş sugera The Accidental Time Machine sau una dintre culegerile de povestiri.

HNU: Vă simţiţi apropiat sau aparţinător de vreuna dintre mişcările literare ale genului?

JH: Nu, însă recunosc că am fost întrucîtva influenţat de New Wave, dar şi de operele majore ale Vîrstei de Aur.

HNU: Aţi publicat un roman în colaborare cu regretatul Jack Haldeman, fratele dumneavoastră. E mai uşor sau mai greu de scris în colaborare cu cineva? Aveţi în plan viitoare colaborări?

JH: E mult mai greu în colaborare. Şi nu, nu cred că voi mai scrie împreună cu altcineva vreodată.

HNU: Aţi scris două cărţi în franciza Star Trek. Ne puteţi spune cîte ceva despre activitatea de creaţie în limitele unui univers ficţional prestabilit? V-aţi gîndit să vă deschideţi vreunul dintre universurile create pentru alţi autori, să-l transformaţi într-o franciză literară?

JH: Cea dintîi carte Star Trek pe care am scris-o a fost o experienţă interesantă: personajele aveau un „bagaj de personalitate” preexistent; la cea de-a doua, farmecul se risipise. N-am de gînd să mai scriu vreodată pentru vreo franciză şi nu mă reuşesc să îmi imaginez ce anume m-ar putea determina să-mi transform vreuna dintre creaţii în bază pentru o nouă franciză.

HNU: Să vorbim puţin despre Războiul etern. Ştiaţi, atunci cînd aţi sfîrşit de scris romanul, că vor mai fi şi alte poveşti de spus despre acea lume? Şi, dacă tot am pomenit, ne puteţi spune dacă veţi mai scrie şi alte poveşti în serie?

JH: Cînd am încheiat Războiul etern eram convins că nu mai era nimic de spus, că povestea era completă. S-a dovedit că greşisem. Nu văd însă ce s-ar mai putea aduce însă nou, la ora actuală.

HNU: Camuflaj, cel mai recent roman premiat al dumneavoastră, a fost recent tradus în româneşte. Ne puteţi spune dacă mai există vreun contract pentru o altă traducere? La noi, editorii sînt destul de secretoşi în ceea ce priveşte planurile de viitor, iar pentru a ne astîmpăra setea de veşti, uneori sîntem nevoiţi să facem apel la autorii înşişi…

JH: Editorii din România nu-s mai vorbăreţi nici în ceea ce mă priveşte. Cînd se iveşte ceva, primesc contractul, îl semnez, încasez nişte bani şi, la un moment dat, aflu că a apărut cartea. Uneori, cu puţin noroc, un exemplar sau două ajung şi la mine.

HNU: Marsbound, Starbound… Urmează Earthbound. Aţi ştiut de la bun început că veţi scrie o trilogie sau a devenit una cîndva pe parcurs? Ce aveţi în plan după aceste romane?

JH: Nu intenţionam să scriu o trilogie. Pe măsură ce scriam la cel dintîi roman, povestea a evoluat însă. Ce va urma după Earthbound? Am mai multe idei – sînt patru, de fapt – dar n-am hotărît încă de care dintre ele mă voi apuca.

HNU: Marvano a realizat adaptări în bandă desenată ale romanelor Forever War şi Buying Time care urmăresc cu fidelitate acţiunea cărţilor. Sînteţi mulţumit de rezultat? În ce măsură v-aţi implicat în aceste adaptări?

JH: Mi-au plăcut la nebunie adaptările lui. Pentru primele trei fascicule din Forever War am colaborat îndeaproape, am scris eu însumi scenariile şi am discutat în amănunt partea artistică. Pentru cele ce au urmat, meritele îi aparţin în întregime lui Mark.

HNU: Forever War este pe cale să devină un film, sub bagheta regizorală a lui Ridley Scott – care a realizat cîteva filme SF de referinţă. Din cîte se zvoneşte, filmul va fi făcut cu tehnologia 3D folosită şi în faimosul Avatar. Ne puteţi spune vreo veste despre această producţie? Veţi fi implicat în vreun fel în scrierea scenariului, în producţie?

JH: Nu, nu sînt implicat şi nici nu vă pot da mai multe informaţii. De regulă, aşa merg lucrurile în astfel de cazuri.

HNU: Şi dacă tot am ajuns la capitolul „filme”… aţi văzut Avatar? Toată lumea e de acord că avem de-a face cu o capodoperă din punct de vedere tehnic, dar controversele apar în privinţa scenariului, s-a mers pînă la acuzaţii de plagiat, iar fanii SF sînt divizaţi, fie spun că e o capodoperă, fie spun că nu are nimic original. Dumneavoastră ce părere aveţi? Unde se sfîrşeşte inspiraţia şi unde începe copierea?

JH: Nu e o poveste originală, dar puţine filme se pot lăuda cu aşa ceva. Tehnica şi atenţia la detalii sînt însă ireproşabile, iar acest lucru nu-i poate fi luat lui Cameron, indiferent din ce poveste sau poveşti ar fi folosit ca şi material-sursă.

HNU: Acest interviu apare în cel dintîi număr al unui noi reviste de literatură F&SF. S-a vorbit adesea în ultimii ani despre scăderea dramatică a tirajelor revistelor de gen şi despre migrarea interesului citirorilor de la proza scurtă spre romane cît mai groase. În calitate de editor al unor antologii de proză scurtă, sînteţi în măsură să ne daţi un răspuns calificat: este proza scurtă de gen pe cale de dispariţie?

JH: Număul cititorilor interesaţi de povestiri şi nuvele a scăzut într-adevăr, iar scriitorii sînt în mai mică măsură interesaţi de proza scurtă şi cred că acesta e un fapt pe deplin regretabil. Meseria se învaţă scriind proză scurtă, abia apoi ar trebui să se facă trecerea la romane.

HNU: Aţi cîştigat aproape tot ce era de cîştigat în materii de premii F&SF, unele dintre ele chiar în repetate rînduri. În ce măsură contribuie premiile la reputaţia unui autor?

JH: Premiile sporesc vizibilitatea unui autor în rîndul fanilor, dar aceştia sînt doar o mică parte din publicul cititor. Cred că un premiu ajută o carte să se vîndă mai uşor pe pieţele de carte străine.

HNU: Anul acesta veţi fi laureatul titlului Damon Knight Memorial Grand Master, conferit de Science Fiction and Fantasy Writers of America (SFWA). Cum aţi primit această veste?

JH: Cei de la SFWA mi-au scris cu două săptămîni înaintea anunţului oficial. Mă simt onorat, dar sînt de părere că nu-s îndeajuns de bătrîn pentru a primi acest titlu.

HNU: John Scalzi candidează la funcţia de preşedinte al SFWA cu un program de reformare a Asociaţiei. Ce părere aveţi, este SFWA în măsură să facă faţă provocărilor prezentului?

JH: În ultima vreme n-am fost implicat în activitatea SFWA aşa că nu am o opinie într-un sens sau altul. Ştiu însă că John Scalzi e un om inteligent şi bine-intenţionat.

HNU: Aţi fost de două ori în România. Îmi amintesc de relatarea foarte amuzantă a participării dumneavoastră la Eurocon-ul de pe Atlantykron, insuliţa de pe Dunăre. Care este impresia cea mai pregnantă pe care v-a lăsat-o ţara noastră? Putem spera într-o nouă vizită în viitorul apropiat?

JH: Românii pe care i-am întîlnit au fost foarte prietenoşi şi simpatici, iar ţara e fascinantă, de la istoria sa complexă la frumuseţile naturale. România nu figurează în planurile noastre de călătorie pentru viitorul apropiat, dar acestea se schimbă mereu, aşa că nu se ştie niciodată. Împreună cu soţia mea am hotărît să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a ajunge în Europa măcar o dată pe an.

HNU: Un ultim cuvînt pentru cititorii români?

JH: Vă mulţumesc pentru interes!

HNU: …Şi noi vă mulţumim pentru timpul acordat.

Acest interviu şi prezentarea care îl precede au apărut în Galileo Science Fiction & Fantasy, nr.1 / 2010

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Joe Haldeman: Meseria se învaţă scriind proză scurtă&8221;

  1. Fain. În primul rînd pentru chestia cu proza scurtă, pe care ai ales-o și ca titlu. Apoi pentru faza cu premiile, care mi-a dat o idee de articol. Și, în final: toate astea vor fi puse într-o carte,da? Ți-o zic și public, că poate așa or mai sări unii cu gura pe tine, și dacă nu de gura mea, măcar de gura lor s-o faci. Cred că ești singurul care are în palmares interviuri cu atîtea celbrități ale sefeului.

  2. o fac, ti-am promis deja 🙂 dar mai sint inca vreo citeva interviuri (de facut si de publicat aici si prin alte parti). asa ca mai asteptam oarece timp.

Comentariul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s