Politică, aventură şi zombi: post-Apocalipsa Mirei Grant

Mira Grant (pseudonim al scriitoarei Seanan McGuire) a debutat în 2010 cu Feed, primul roman dintr-o trilogie a cărei acţiune se desfăşoară la 25 de ani după Transformare („the Rising”), evenimentul apocaliptic în urma căruia omenirea a fost infectată accidental cu virusul Kellis-Amberlee, care cauzează, în urma unui proces denumit „amplificare virală”, preschimbarea celor infectaţi în zombi. În unele dintre cazuri, transformarea are loc spontan, în alte cazuri ea e declanşată de o muşcătură a unui infectat. America, la 25 de ani după Transformare, e o societate paranoică pînă la extrem. Relaţiile sociale s-au schimbat radical, întîlnirile faţă în faţă au devenit o raritate, iar testele care să confirme lipsa unei infecţii sînt un inconvenient banal, un prag de care un om trebuie să treacă de zeci de ori pe zi, ori de cîte ori intră într-o clădire, sau chiar la trecerea dintr-o încăpere într-alta.

Internetul, în aceste condiţii, a devenit principala interfaţă socială. Rolul presei scrise de odinioară a fost preluat de către bloggeri, care se împart în trei categorii: Newsies (echivalentul jurnaliştilor clasici, care raportează şi comentează faptele în mod obiectiv), Irwins (care, asemeni lui Steve Irwin, modelul lor, se aventurează în zonele infestate de zombi şi-şi riscă viaţa pentru a alimenta nevoia publicului de adrenalină) şi Fictionals (complementari celorlalte categorii, aceştia fac, pur şi simplu, literatură, inspirîndu-se din cele scrise şi trăite de colegii lor din celelalte două tagme profesionale).

After the End Times e un colectiv ambiţios, strîns unit în jurul celor doi fondatori, Georgia şi Shaun Mason. Cei doi, orfani în urma Transformării, au fost crescuţi de aceiaşi părinţi adoptivi, soţii Mason, care s-au aflat la originile blogging-ului de tip Irwin, încă din timpul Transformării. Cu timpul, părinţii au ajuns să fie atît de ahtiaţi după atenţia publicului, încît tot ceea ce contează pentru ei este traficul, chiar şi în detrimentul obiectivităţii. Georgia şi Shaun şi-au jurat că nu le vor urma exemplul care le-a deformat viaţa, şi încearcă, cu After the End Times, să pună mai presus de orice adevărul necosmetizat. Ajung astfel să urmărească îndeaproape campania pentru alegerile prezidenţiale a senatorului progresist Ryman, iar refuzul lor de a face compromisuri îi transformă într-o ţintă atunci cînd descoperă existenţa unei conspiraţii a cărei dezvăluire ar putea schimba din temelii societatea post-Transformare.

Trilogia Newsflesh, din care face parte Feed, a fost completată de Deadline (2011) şi Blackout (2012). Firele conspiraţiei abia întrezărită în romanul iniţial se ramifică incredibil şi acţiunea celor trei romane devine tot mai alertă şi mai complexă pe măsură ce înaintezi în lectură, dar nu ar avea nici un farmec să dezvălui aici mai multe.

Feed a fost pentru mine o surpriză plăcută: un roman cu zombi – subgen care constituie una dintre plăcerile-mi vinovate – combinat cu un thriller politic de cea mai bună calitate. Deadline a continuat dezvăluirea mecanismelor interne ale unei societăţi care încearcă să treacă peste trauma apocaliptică a Transformării, pretinzînd că nu s-a schimbat nimic, că viaţa merge înainte. În sfîrşit, Blackout a dezlegat, cu aplicaţie, firele încîlcite ale unei conspiraţii care s-a revelat a fi mai perversă şi mai extinsă decît dădeau de înţeles romanele anterioare. Cu toate acestea, nu conspiraţia (ingenios concepută), nici răsturnările de situaţie (unele cu adevărat şocante, dar nu mai puţin plauzibile), nici scenele de carnagiu sau urmăririle (impecabil descrise, cu o dozare expertă ce s-ar preta la o ecranizare) şi nici referinţele culturale şi literare (care sînt presărate cu discernămînt de-a lungul seriei, un deliciu pentru fanii genului) nu au fost cele care m-au determinat să citesc cărţile cu sufletul la gură, ci dinamica personajelor. Shaun şi Georgia Mason, precum şi cei din jurul lor (fiecare devenind pe rînd personajul de referinţă, prin ai cărui ochi este privită desfăşurarea evenimentelor), au căpătat viaţă şi m-au făcut să-mi pară rău că povestea se apropia de deznodămînt.

Mira Grant a reuşit performanţa de a crea o lume credibilă, locuită de personaje credibile, vii. Prin urmare, am considerat perfect îndreptăţită nominalizarea succesivă a primelor două romane ale seriei la premiile Hugo, şi am convingerea că, anul viitor, şi Blackout se va regăsi pe lista finaliştilor. E de văzut însă dacă Deadline va reuşi să strîngă mai multe voturi decît ceilalţi competitori, lista finaliştilor la categoria romanelor fiind cît se poate de puternică anul acesta.

Post scriptum: Ca un bonus pentru fanii seriei Newsflesh, Orbit a lansat vara trecută, exclusiv în format electronic, nuvela Countdown, care i-a adus Mirei Grant o nominalizare la Hugo şi la categoria aceasta. Countdown e o relatare din fragmente scurte a succesiunii de evenimente care au declanşat Transformarea, zombi-apocalipsa. Am citit nuvela abia după ce terminasem de parcurs cele trei romane şi n-aş putea spune că am aflat lucruri noi, dar a fost o plăcere să aflu explicaţiile de ordin ştiinţific (care mi-au părut cît se poate de plauzibile) ale Transformării şi să găsesc, dezvoltate, întîmplări la care doar se face aluzie în cuprinsul celor trei romane. Una peste alta, o lectură instructivă şi plăcută deopotrivă.

•

Mira Grant – Feed – 599 pagini, paperback, ISBN 9780316081054, Orbit, mai 2010 • Deadline – 608 pagini, paperback, ISBN 9780316081061, Orbit, iunie 2011 • Blackout – 659 pagini, paperback, 9780316081078, Orbit, iunie 2011

•

Această recenzie a apărut iniţial în Galileo Online, 26 mai 2012