Marian Coman: Coşmaruri groteşti închise în cochilii invizibile

mcNăscut la Mangalia, la 21 mai 1977, Marian Coman a absolvit Psihologia la Iaşi şi în prezent este redactor-şef al cotidianului Obiectiv – Vocea Brăilei. De asemenea, realizează un talk-show politic la un post de televiziune local. A debutat în Supernova, pe cînd avea doar 17 ani, iar de atunci numele său a fost o prezenţă constantă în bună parte dintre publicaţiile F&SF româneşti, dar şi în antologiile de gen: Romania SF 2001 (ProLogos, 2001), Quasar 001 (MediaTech, 2001), Noesis (Societatea Culturală Noesis, 2002), Liternet (Liternet 2002), Alte lumi, alte legende (MediaTech, 2002), AtelierKult: povestiri fantastice (Millennium, 2005), Transformarea lui Martin Lake și alte povestiri (Tritonic, 2006), Millennium Est (Millennium, 2007; ediţia a II-a, 2013), Poezie și proză la Dunărea de Jos (Ex Libris, 2008), Millennium Fantasy & Science Fiction (Millennium, 2009) și Dansînd pe Marte și alte povestiri fantastice (Millennium, 2009). Scrierile sale i-au adus numeroase premii, între care se cuvin menţionate Premiul Eurocon (în 2006) şi Premiul Kult (2006, pentru Nopţi albe, zile negre, şi 2007), dar şi o nominalizare la SF Translation Award (în 2012, pentru Fingers and Other Fantastic Stories). Scrierile sale au fost subiectul unei lucrări de masterat intitulate Marian Coman. A Man of Fantasy on the Border of Reality, semnată de Carmen Dumitru.

Volume publicate: Nopţi albe, zile negre (proză scurtă, Tritonic, 2005), Testamentul de ciocolată (roman, Tritonic, 2007; ediţia a II-a, 2012), Teoria flegmei. Apel la mitocănie (publicistică, Tritonic, 2008), Fingers and Other Fantastic Stories (e-book, proză scurtă, Amazon.com).

Horia Nicola Ursu: Ceea ce scrii e profund înrădăcinat – ca atmosferă – în prezentul şi trecutul recent. N-am văzut elfi, zîne şi pitici în scrierile tale. Poate fi actualitatea noastră politică şi socială – cu bătălii politice, cu Pungeşti şi Roşia Montană, cu baroni locali şi fraude la urne – un teren fertil pentru imaginaţie?

Marian Coman: Probabil că da, însă nu am colindat nici eu teritorii tematice atât de proaspete, atât de fierbinți. Mi-am găsit subiectele, cadrele, personajele mai cu seamă în universul copilăriei de dinainte de ’89, poate și pentru că acolo sunt rădăcinile a ceea ce suntem azi. Cu bunele, dar mai ales cu relele noastre. Tragem după noi, ca niște melci gigantici, coșmaruri grotești închise în cochilii invizibile, iar urmele cleioase pe care le lăsăm în urmă duc chiar acolo, în trecutul ăla încărcat de secrete, trecutul decrețeilor, al mizeriei ascunse sub preș, al bancurilor spuse în șoaptă, al practicii agricole, al bunicilor uciși la canale, al frigului din case, al armatei obligatorii, al mâncării pe cartelă, trecutul ăla care ne deformează prezentul și viitorul.

HNU: Cum se împacă o carieră de jurnalist – şi de o bucată de vreme încoace, realizator TV – cu aceea de scriitor?

MC: De cele mai multe ori se împacă foarte rău. Este o luptă continuă pentru timp și pentru cuvinte între ei, iar omul din mass-media l-a cam pus la colț pe scriitorul Coman. Uitându-mă la lupta lor, uneori sunt pe punctul să arunc prosopul și să-l scot din joc pe unul dintre ei. Doar că niciodată nu sunt suficient de hotărât și nici nu știu cu siguranță pe care să-l dau afară din ring.

HNU: Cum se vede, de la Brăila/Galaţi, F&SF-ul românesc? Te întreb fiindcă am auzit opinii contradictorii: ba că trăim o epocă de aur, ba că s-a ales praful de tot ce era odinioară?

MC: Părerea mea este că nu o să fie cu adevărat bine până nu o să reușim să avem șapte – opt scriitori care să trăiască efectiv din literatură F&SF. Da, se scrie și se publică parcă mai mult ca niciodată. Mi-e teamă însă că tirajele și vânzările sunt nesemnificative și că nu avem încă niciun scriitor de gen care să se smulgă din „zona de confort” a celor câțiva fani SF deschiși și către literatura autohtonă, a tovarășilor de breaslă și a rudelor și prietenilor dispuși să le cumpere cărțile. Cred că ne învârtim în cerc de niște ani buni și o să o mai facem o vreme.

HNU: Te-am văzut menţionat în programul RomCon-ului. Ce părere ai despre felul în care a fost organizată convenţia anul acesta şi despre refuzul organizatorilor de a se asocia, aşa cum a propus Dan Doboş, cu FILIT-ul?

MC: Cred că nu trebuia ratată șansa de a integra RomCon-ul într-un eveniment de amploarea FILIT-ului. Era o mare oportunitate și mi-e destul de greu să înțeleg ce s-a întâmplat. E drept, nici nu am toate datele, însă, în principiu, cred că trebuie fructificate momentele în care se pot construi punți între F&SF și mainstream. Pe de altă parte, idealul ăsta de a organiza un RomCon se dovedește a fi mereu un eșec. Mă gândesc la faptul că, probabil, vremea fandomului așa cum îl cunoaștem unii dintre noi a trecut și ar trebui să abandonăm astfel de proiecte. Vechile cenacluri nu mai au forța și nici capacitatea organizatorică să pună la cale astfel de evenimente, ele dovedindu-se mai mult grupuri de nostalgici. Chiar și eu aș vrea să ajung la Iași nu atât pentru RomCon, ci condus de un anumit tip de nostalgie. Am amintiri puternice legate de cenaclul Quasar și chiar dacă știu bine că lucrurile nu mai sunt ca acum 16-17 ani, când îmi citeam povestirile acolo, nu am cum să nu mă aprind într-un anumit fel atunci când Vlad Frângiu ori George Ceaușu, doi dintre oamenii care contează în devenirea mea ca scriitor, îmi adresează o invitație în acest sens. Sper ca vremea să mă lase să ajung la Iași.

HNU: Dacă ar fi să-ţi încadrezi scrierile într-un anumit gen, care ar fi acesta?

MC: Ei, asta e fără îndoială cea mai grea întrebare. Nu știu. Am texte cu accente horror, am povestiri fantastice, am și câteva care ar putea fi ștampilate cu SF, dar niciodată când scriu nu-mi propun un anumit gen. Mă interesează mesajul, povestea și felul în care personajele mele coboară către cititor, în rapel, pe un lanț de cuvinte.

HNU: Te-ai alăturat superbului proiect Harap Alb continuă, în calitate de scenarist. Prin ce diferă scrierea unui scenariu de o povestire?

MC: Întâlnirea cu Mihai Ionașcu, Andrei Moldovan, Octav Ungureanu și ceilalți oameni din echipa HAC este lucrul cel mai fain care mi s-a întâmplat în ultima perioadă, din punct de vedere literar. Diferența dintre o povestire și un scenariu de bandă desenată este enormă, iar pentru mine a fost o mare provocare să mă apuc de treaba asta, cu atât mai mult cu cât nu am mai făcut ceva asemănător până acum. Nu am scris nici scenariu de film, iar singura piesă de teatru de care m-am apucat nu a trecut de primele zece pagini. Așa că am avut de explorat tehnici cu totul și cu totul noi. Însă mi-au  fost alături băieții din echipă și îmi place să cred că facem treabă bună. Sper tare mult că cititorii sunt bucuroși să citească noile aventuri ale lui Ștefan, zis Harap Alb, și ale prietenilor săi.

HNU: „Fluviul şoaptelor” e nuvela pe care o publici în HAC, în serial. Va fi doar o nuvelă sau o să devină în cele din urmă roman? Plănuieşti şi alte poveşti în universul HAC?

MC: Noi extindem continuu granițele universului Harap Alb continuă. Avem un time-line de milioane de ani, o hartă generoasă, personaje multiple și multe aventuri de descoperit. „Fluviul șoaptelor” evoluează către roman, e adevărat, iar Mihai, editorul HAC, și-ar dori să fie publicat la un moment dat în volum. O să vedem… Eu sunt pur și simplu fermecat să scriu la el, Haiganu (zis Ochilă), personajul meu principal, mă supune la încercări cu care nu m-am confruntat până acum. Fiindcă nu-i ușor să empatizezi cu un zeu care aude voci. Da, cred că or să fie și alte povești în universul HAC.

HNU: Au trecut ani buni de cînd ai debutat. Dacă ar fi să o iei de la capăt în condiţiile actuale, ce-ai face altfel? Ce sfaturi le dai tinerilor aspiranţi la gloria literară?

MC: Nu știu. Nu cred că există rețete. Cel puțin la noi nu există și nici nu cred că sunt bun la sfaturi. Până la urmă, nu sunt vreun scriitor de succes. Am, la rândul meu, nevoie de sfaturi. Cred că este important să citești mult și să-ți cauți semenii. Probabil că e important și să nu rămâi  în Brăila. Nu o spun cu regret, dar, uite, poate că asta aș face dacă ar fi să o iau de la început. M-aș muta în București. „Gloria literară” este și o chestiune de șansă. Dincolo de vocație, dincolo de talent, dincolo de calitate și de cantitatea de text îți trebuie și șansă. Iar șanse sunt mai multe în București decât în altă parte. Șanse să cunoști pe cineva, să fii cooptat într-un proiect, să citești cuiva. Șanse. Literatura e făcută și din întâlniri. Întâlnirile mele au fost cu Ceaușu, cu Frânghiu, cu Mike Haulică și apoi cu mulți alții. Întâlniri cu oameni cu care la un moment dat ești pe aceeași lungime de undă și alături de care poți construi ceva.

HNU: Ce ne poţi spune despre experienţa publicării pe cont propriu în format electronic şi POD, pe Amazon? A meritat din punct de vedere material sau din alt punct de vedere?

MC: Că rămân adeptul publicării clasice, la edituri cu echipe specializate, cu redactori și tot ceea ce mai înseamnă acest lucru. Așa cum am spus de la început, totul a fost un experiment. Am învățat lucruri, am testat piața, am cunoscut oameni, am avut noi întâlniri. Dar nu aș publica niciodată o carte nouă în acest fel. Tot ceea ce am pus pe Amazon au fost reeditări ale unor texte care trecuseră deja de filtrul unor oameni în care aveam încredere, texte care trecuseră pe sub ochii cititorilor și care dăduseră deja proba calității prin premii și alte tipuri de feedback. Spun asta fiindcă sunt convins că autorul este cel mai prost critic al propriilor texte, iar un text publicat fără a fi evaluat corect îți poate face mai mult rău decât bine. O povestire este și o carte de vizită. Cu o poveste proastă îți îndepărtezi un cititor pentru totdeauna. Fără nicio povestire nu îndepărtezi pe nimeni. Singurul pas pe care l-aș mai face singur în zona aceasta ar fi să public varianta în limba engleză a Testamentului de ciocolată. Am traducerea, însă am eșuat în încercarea de a găsi un editor în spațiul anglo-saxon. Prin urmare încă evaluez oportunitatea unui astfel de demers.

HNU: După un volum de povestiri, un roman, scenarii de bandă desenată şi o culegere de articole, care va fi următoarea carte a lui Marian Coman? La ce lucrezi acum?

MC: O colecție de povestiri cred că stă să se coacă. Fiindcă au început să se adune. Apoi, așa cum spuneam, lucrez la Fluviul Șoaptelor și la noi aventuri pentru Harap Alb. În lucru mai este un scenariu science-fiction pentru o nouă publicație de benzi desenate a Editurii HAC, însă nu știu exact când o să apară. 2014 s-ar putea să fie un an frumos.

interviu realizat în decembrie 2013 şi apărut în revista Argos nr.5/2013

 

Anunțuri

Un gând despre &8222;Marian Coman: Coşmaruri groteşti închise în cochilii invizibile&8221;

  1. Pingback: Metatexte: după două săptămîni | ÎNSEMNĂRI DIN COLŢU' HĂRŢII

Comentariul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s