Cum trebuie să arate o revistă F&SF?

În toamna lui 2009 am realizat o serie de sondaje în rîndul cititorilor blogului meu, încercînd să determin cam care ar fi viziunea acestora despre revista F&SF ideală. Analizînd răspunsurile acestora, mi-am creionat propria viziune în privinţa subiectului, ceea ce a avut drept rezultate concrete, deopotrivă, naşterea revistei Galileo şi o frumuseţe de articol care sintetiza concluziile mele, articol publicat în revista online a concurenţei, Nautilus.

•

Se fac zilele acestea doisprezece ani de cînd, mînat de un entuziasm cu mult mai mare decît experiența sau banii de care dispuneam, am pornit la publicarea a ceea ce se voia a fi o revista profesionistă de F&SF. Ficţiuni s-a numit aceasta și, răsfoind zilele trecute cele șapte numere care au văzut lumina tiparului din decembrie 1997 și pînă în mai 2003, am constatat că, în ciuda a ceea ce îmi mai amintesc acum, n-am făcut o treabă chiar atît de rea pentru vremea respectivă din punct de vedere al conţinutului. La momentul acela, în România nu mai exista nici o altă publicație tipărită de gen, iar Ficţiuni a reușit să rețină atenția cîtorva sute de fani, destui cît specia să nu se stingă cu totul.

În 2003 am lăsat deoparte Ficţiunile și m-am apucat de ceea ce știu cel mai bine să fac, de editat cărți. Dorința de a publica într-o bună zi o revistă nu m-a părăsit însă nici o clipă și anul acesta am hotărît să studiez în mod serios posibilitatea reluării proiectului Ficţiuni, într-o versiune categoric adusă la zi și beneficiind de experiența pe care mi-au adus-o acești doisprezece ani.

Am început așa cum ar fi trebuit să încep și în 1997, încercînd să aflu cum anume ar trebui să arate o revistă de F&SF pentru a fi pe placul cît mai multor potențiali cititori și ce anume ar trebui să conțină. Din fericire, în 2009 există o unealtă extraordinară numită internet, care oferă posibilități de feedback care în 1997 mi se păreau încă a fi de domeniul anticipației. Și, ca să-l parafrazez pe amicul Florin Pîtea, iată ce-am aflat…

Publicul românesc pasionat de science fiction își dorește cu ardoare o publicație F&SF cu apariție regulată. Nu contează, realist vorbind, dacă aceasta va fi lunară, bimestrială sau  trimestrială, fanii vor fi încîntați să o cumpere. Sigur, dacă ar fi după fani, și-ar dori cu toții un cotidian SF… dar fanii din 2009 sînt, la fel ca și editorii, ceva mai înțelepți decît aceia din anii nouăzeci și înțeleg rațiunile de ordin economic care stau la baza luării unei decizii privitoare la periodicitate.

Formatul revistei a fost însă, întrucîtva, un punct de controversă: unii își doresc o revistă în format de carte (așa cum sînt digest size-urile clasice americane: F&SF Magazine, Asimov‘s sau Analog). Alții ar prefera o publicație care „să arate ca o revistă”. Discuțiile s-au prelungit pe subiect, fiecare tabără argumentînd rațional propria decizie. S-a discutat despre dimensiuni cu argumente pur pragmatice: „Judecînd după ce s-a întîmplat cu celelalte reviste pe care le-am colecţionat pînă acum, cele tip Asimov’s au loc în bibliotecă, la îndemînă, cele format A4 au loc în debara, într-un dulap, într-un sertar, oriunde numai la îndemînă nu. Prefer de departe formatul de carte”, scria Florin Pîtea. Răspunsul a venit prompt din partea lui Bebe Ionescu: „Format de revistă fără discuții!!! Chiar dacă sînt și „colecționar de cărți”, de obicei tai din bibliotecă pentru cărți, nu din cărți pentru bibliotecă! Confundăm marfa cu ambalajul!”. Costi Gurgu, el însuși făcător de reviste la un moment dat, mi-a scris, sintetizînd: „Formatul depinde de conținutul revistei. Dacă vrei să faci o publicație cu 99% editorial (din care 75% fiction), atunci este mai potrivit și mai economicos să adopți formatul de carte, alb-negru, stil Asimov’s şi F&SF. Dacă vrei o revistă care să conțină și o galerie de ilustrații color, eventual una-două pagini de comics, precum și editoriale cu prezentări de filme, jocuri etc., toate însoțite de multe poze, atunci ar fi mai nimerit un format mai mare.” Am avut însă parte și de cîțiva repondenți care par a se fi eliberat de constrîngerile lecturii materiale și își doresc nici mai mult, nici mai puțin decît o revistă sub forma unui e-book. Din punct de vedere statistic însă, cîștigători au fost partizanii variantei „format de carte”, digest-size.

Pentru a putea merge mai departe cu întrebările, am postulat în continuare o viitoare apariție trimestrială și formatul de carte drept trăsături principale ale viitoarei reviste. Întrebarea a fost: cît de voluminoasă ar trebui să fie viitoarea publicație? Şi din nou fanii au intuit corect: o revistă, fie ea și trimestrială, nu poate avea un număr infinit de pagini, dacă își dorește să fie viabilă pe termen lung. Undeva trebuie trasă o linie. Unde e aceasta? La 64 pagini? La 192? La 128? Fanii care mi-au răspuns au avut amabilitatea de a-şi motiva răspunsurile şi de această dată. George Sauciuc aka Sagy: „De vreme ce va fi trimestrială, merge cu pagini multe, în stil almanah. Distanţa dintre apariţii ar permite adunarea de materiale valabile [şi] ar fi benefică şi din punct de vedere bugetar, adică ar fi timp de adunat bani pentru următorul număr.” Vocea raţiunii a fost Nicu Voicu aka Voicunike: „Merge la maximum 128 de pagini. În acest spaţiu se poate insera destul material sefistic şi s-ar citi lejer. Chestia dură va fi la preţ, care trebuie să acopere drepturile de autor şi plata tipografiei, ca să nu mai spun şi de plata traducătorilor, pentru că o revistă cu ştaif va publica numai ce este bun în SF, povestiri premiate sau nominalizate la cele mai tari premii, iar autorii români vor trebui plătiţi şi ei.” Florin Pîtea a ales varianta maximă propusă, din motive de: „Ar fi de dorit ca revista să aibă 192 de pagini – pe de o parte pentru rubrici permanente, recenzii de carte sau ştiri despre noile apariţii […], pe de altă parte pentru nuvele (15000-40000 de cuvinte) care altfel ar trebui ignorate, publicate în serial sau scurtate drastic.” Propusesem cititorilor trei variante de răspuns. Două dintre ele s-au aflat foarte aproape una de cealaltă: 128 şi 192 pagini.

Un ultim aspect al sondajului meu în ceea ce priveşte forma şi prezentarea grafică s-a referit la ilustraţii. Cît anume din succesul unei publicaţii de acest gen este asigurat de imagine şi cît de conţinut? Pentru început, discuţia a deraiat de la subiect, ajungîndu-se la discuţii privind oportunitatea includerii în sumar a unor seriale de benzi desenate, o altă specie care duce lipsă în mod acut de un suport de manifestare periodic stabil. Odată depăşit acest subiect (după o admonestare a mea: „e vorba de o revistă dedicată LITERATURII fantasy & science fiction!”), răspunsurile concrete şi motivate n-au întîrziat să apară. Jen a fost categorică: „fără poze! Dacă vreau ilustraţii, îmi iau albume de artă sau comics sau altceva de genul ăsta, chestii printate pe hîrtie lucioasă şi la preţ corespunzător. Într-o revistă de literatură SF ilustraţiile pot să însemne 2 lucruri: 1. alb-negru, caz în care ce rost mai au, dacă nu poţi vedea detaliile? 2. color, caz în care revista e mai scumpă, iar eu nu-s dispusă să dau bani în plus doar pentru poze. […] Cred că nişte chestii micuţe (gen decoraţiuni la titluri, numere de pagină cu floricele) ajung cu vîrf şi îndesat.” Eddie Pandele n-a fost chiar atît de radical, dar ideea de bază a fost similară: „copertă bestială plus formatare cool în interior e tot ce trebuie. Poate şi ilustraţii la unele texte, dacă-s făcute foarte bine în alb-negru (gen Radu Gavrilescu sau Adrian Barbu).” Cei doi Cititori SF au fost de acord: „probabil nu ar strica ca prima coperta să fie tematică, adică să aibă legătură cu una dintre povestirile din revistă” (Kyo); „coperta aş folosi-o ca să public ceva graficieni români (Alex Popescu, de exemplu), pe cît posibil să aibă legătură cu un subiect de poveste inclusă în respectivul număr (Aspoiu). Rezultatul final al sondajului privind ilustraţiile mi s-a părut un semn al maturizării fanilor: nu mai puţin de 69% dintre repondenţi au optat pentru strictul necesar în materie de ilustraţii, semn că fanii F&SF sînt oameni cu imaginaţie şi capabili să vizualizeze de unii singuri ceea ce e de vizualizat, fără cîrja unor ilustraţii.

Una peste alta, am reuşit, pe baza primelor trei întrebări incluse în sondaj, să-mi creionez în minte un portret robot al revistei F&SF ideale, cel puţin în ceea ce priveşte forma sa: fanul F&SF român contemporan preferă formatul de carte, un număr de pagini nu neapărat extrem de mare, dar fără umpluturi, şi se lipseşte de ilustraţii în favoarea cantităţii de text.

•

articol publicat în Nautilus, noiembrie 2009