Csilla Kleinheincz: O descoperire necontenită a lumii şi a sinelui

Csilla Kleinheincz este o scriitoare de origine ungaro-vietnameză, născută la 26 august 1978. Locuieşte la Budapesta împreună cu fiica ei. A debutat cu poezie în 1999, a colaborat la diferite reviste literare sau de gen şi a publicat pînă în prezent două romane: VÁROS KÉT FÜL KÖZÖTT (Oraşul dintre urechi – 2005) şi OLOMERDŐ (Pădurea de plumb – 2008) şi o culegere de povestiri, NYULAK, SELLŐK, VISZONYOK (Iepuri, sirene, relaţii – 2009). Povestirile ei au fost traduse în limba engleză (în antologiile INTERFICTIONS, THE HEIRESSES OF RUSS şi APEX BOOK OF WORLD SF 2), portugheză, finlandeză, cehă şi estonă. În calitate de traducător – a absolvit un curs postuniversitar şi un masterat în traducere – a transpus în limba maghiară scrierile unor Peter S. Beagle, Kelly Link, Ursula K. LeGuin şi Catherynne M. Valente. Începînd din 2012 conduce editura budapestană Ad Astra. În timpul liber rămas editează revista online SFmag şi face parte dintr-o trupă de teatru de amatori.

•

Horia Nicola Ursu: Ad Astra este, cred, cea mai interesantă şi mai dinamică editură din Ungaria în domeniul science fiction. În mai puţin de un an, aţi reuşit să publicaţi în traducere cîteva dintre cele mai importante nume din F&SF-ul contemporan. Ce ne poţi spune despre geneza editurii?

Csilla Kleinheincz: Ar fi imposibil să vorbim despre Ad Astra fără a menţiona mai întâi SFmag, o revistă online maghiară fondată în 2010 de către cîţiva dintre scriitorii, traducătorii şi criticii SF aparţinând tinerei generaţii. Scopul declarat al SFmag a fost acela de a aduce publicul maghiar în contact cu SF-ul internaţional contemporan, prin publicarea de proză scurtă, eseuri şi recenzii. SFmag a subliniat o tendinţă deja existentă în SF-ul maghiar, de schimbare a mentalităţii, de conştientizare, de către cititori şi editori deopotrivă, a dinamicii SF-ului contemporan.

Ad Astra s-a născut în urma întâlnirii dintre vizionarii de la SFmag, un editor profesionist de SF şi un cititor pasionat care deţinea mijloacele financiare necesare pentru a publica în ungureşte operele care erau recenzate în SFmag. Intenţia noastră fermă a fost aceea de a depăşi bariera a ceea ce e considerat „valoare sigură” în sistemul editorial SF din Ungaria, publicând ficţiune de calitate şi nu mai puţin accesibilă. Sperăm că vom reuşi acest lucru.

HNU: Cum alegeţi autorii pe care îi veţi publica? Care sînt criteriile decisive în alegerea unei cărţi pentru planul editorial?

CK: Avem un plan editorial destul de restrîns, fiindcă vrem să publicăm doar atîtea cărţi cîte putem susţine din toate punctele de vedere, iar asta înseamnă între 9 şi 12 titluri pe an. Acest lucru ne obligă la o selecţie severă, pentru ca fiecare titlu să îndeplinească toate criteriile pe care le considerăm importante: vrem scrieri proaspete, vrem să introducem idei, teme şi subgenuri noi, care au lipsit de pe piaţa ungară, vrem opere considerate inovatoare de către critici şi cititori, vrem cărţi care să provoace fie prin tematică, prin idei sau prin stil. Intenţia noastră e de a ne concentra asupra SF-ului din întreaga lume şi vrem o paletă cît mai largă de „arome”. Atunci cînd publici un număr mic de titluri, îţi doreşti ca fiecare dintre ele să fie memorabil, să placă cititorilor, să fie o surpriză.

HNU: Ştiu că urmează să publicaţi şi scrieri ale unor autori unguri. Ne poţi dezvălui mai multe?

CK: Avem o ştachetă foarte ridicată în procesul de selecţie; în definitiv, fiecare autor autohton va ocupa un loc în planul nostru editorial care ar fi putut fi al unei vedete internaţionale. În prezent avem în lucru două manuscrise ungureşti, ambele romane de debut, ambele aparţinînd unor scriitoare. Cel dintîi va apărea chiar în acest an şi e o istorisire în cheie realist-magică a bătăliei de la Stalingrad; romanul se intitulează INGÓKÖVEK: SZTÁLINGRÁD MÁSIK CSATÁJA (Pietrele echilibrului: cealaltă bătălie de la Stalingrad) şi e scris de Judit Lőrinczy. Există numeroase ficţiuni ce au ca fundal al Doilea Război Mondial, dar foarte puţine dintre ele vorbesc despre frontul sovietic; cartea poate fi citită şi ca o ficţiune istorică, în al cărei fir narativ e împletit un simbolism straniu, magic.

HNU: Fiecare dintre cărţile voastre a apărut simultan în variantă tipărită şi electronică. Se poate vorbi de o piaţă a cărţilor electronice în Ungaria? Vor dispărea în curînd cărţile tipărite?

CK: Nu cred că tipăriturile sînt pe cale de dispariţie, cel puţin nu într-un viitor foarte apropiat, deşi numărul cititorilor este, din păcate, în scădere. Deocamdată, cărţile electronice există în paralel cu cele tipărite şi cititorul le alege în funcţie de anumite priorităţi. Dacă vrei să citeşti ceva o singură dată sau dacă nu vrei să cari după tine o valiză de cărţi atunci cînd pleci de-acasă, vei alege varianta comodă, e-book. Proporţia cărţilor electronice nu depăşeşte însă 10% din numărul celor tipărite.

Faptul că oferim cărţi electronice lipsite de îngrădiri DRM simultan cu volumele tipărite e de folos publicului care le apreciază şi, totodată, combate pirateria. Subliniez necesitatea absenţei îngrădirilor DRM, fiindcă singurii care sînt incomodaţi de acestea sînt cititorii oneşti, care au cumpărat cărţile electronice în mod legal. Formatul de DRM social pe care-l utilizăm e, în egală măsură, în avantajul cititorilor şi al editorului, fiindcă e o expresie a încrederii reciproce. Noi afirmăm astfel că sîntem convinşi că marea majoritate a cititorilor noştri nu sînt piraţi şi, surpriză! chiar aşa este: cărţile noastre nu sînt copiate ilegal. Încrederea e rentabilă.

HNU: Ştiu că Ungaria a avut privilegiul de a avea acces la mult mai mulţi autori clasici de science fiction înaintea căderii comunismului decît s-a întîmplat aici, în România. Dacă ar fi să compari fandomul maghiar cu cel din alte ţări, cum l-ai descrie?

CK: Nu sînt îndeajuns de familiarizată cu fandomul altor ţări pentru a putea face o comparaţie. Pot spune însă că în fandomul maghiar există o polarizare: generaţia mai vîrstnică e mai familiarizată cu SF-ul clasic şi aşteaptă ceva similar şi de la cărţile SF ce se publică în prezent, dar există şi o altă grupare care citeşte în engleză e la curent cu ceea ce se întîmplă pe plan mondial datorită internetului şi aşteaptă cu nerăbdare noutăţile. Singurul premiu pentru SF din Ungaria, premiul Zsoldos Péter, reflectă mai degrabă preferinţele generaţiei mai vîrstnice.

HNU: Dacă aş vrea să aflu mai multe despre SF-ul din Ungaria, ce autori mi-ai recomanda să citesc în primul rînd şi de ce?

CK: În ordine cronologică, l-aş recomanda pe Péter Zsoldos, ale cărui opere, deşi sînt scrise în stilul Vîrstei de Aur, şi-au păstrat neştirbite calităţile odată cu trecerea timpului. Ar mai fi şi un science fiction noir, KIÁLTS FARKAST (Strigă: Lupul!) de András Gáspár. Tetralogia CSODAIDŐK (Era minunilor) de Etelka Görgey (care scrie sub pseudonimul Raana Raas) e o saga familială foarte bine scrisă şi situată în viitor, cu un accent puternic pe latura politică şi cea a evoluţiei religiei; a fost una dintre seriile care au devenit best-seller şi şi.a găsit cititori şi în afara fandomului SF. Dintre scriitorii mai tineri, ale căror scrieri din ultimii cinci ani merită citite fără excepţie, i-aş pomeni pe Zoltán László şi Botond Markovics (Brandon Hackett). Markovics e interesat îndeosebi de viitorul post-uman şi trans-uman, iar viitorurile pe care le imaginează sînt, deopotrivă, grandioase şi înspăimîntătoare; Zoltán László experimentează cu fiecare nouă lucrare, astfel încît a scris pînă acum cyberpunk postcomunist, science fantasy tolkienian şi o carte avînd ca temă călătoria în timp. În ceea ce priveşte proza scurtă, Viktor Juhász şi Anita Moskát scriu excelent, posedă fiecare o voce unică şi au idei care-ţi rămîn în minte mult timp după lectură.

HNU: Crezi în existenţa unei specificităţi naţionale a science-fiction-ului? Mai concret: e diferit SF-ul european de cel anglo-american?

CK: Desigur, există scrieri ce pot fi recunoscute imediat ca fiind maghiare, fie pentru că pornesc de la mitologia maghiară, fie fiindcă sînt reflecţii asupra prezentului acut. Dar nu cred că diferenţele dintre un SF naţional şi altul sînt mai mari decît cele dintre două modalităţi de abordare în cadrul aceluiaşi gen. La urma urmei, cu toţii explorăm condiţia umană în ceea ce scriem, iar umanismul e o valoare universală. S-a spus că SF-ul est-european ar fi sumbru şi deprimant, dar pesimismul nu e nicidecum un monopol al est-europenilor. Pe măsură ce lumea SF-ului se internaţionalizează, cuprinzînd tot mai mulţi autori non-anglofoni, pe măsură ce autorii au mai mult acces la influenţe din toate părţile lumii, contribuţia acestora la SF-ul global devine mai curînd o realizare individuală decît suma unor exemple de SF naţional.

HNU: Eşti, pe lîngă editoare, şi autoare de science fiction şi fantasy. Mai găseşti timp pentru a scrie? La ce lucrezi acum?

CK: Ad Astra îmi ocupă cea mai mare parte a timpului în prezent, dar lucrez la o urmare a celui de-al doilea roman al meu, ÓLOMERDŐ (Pădurea de plumb), care e bazat pe mitologia şi basmele maghiare, cu un strop de dark fantasy. Nu-mi pare însă deloc rău că nu mai pot să scriu la fel de mult ca înainte. Am pornit de la zero cu această editură şi n-a fost uşor deloc, dar mi-am împlinit un vis, iar a fi editor, a-i ajuta pe ceilalţi să-şi facă auzită vocea, e o profesie extraordinar de frumoasă.

HNU: Cum ai început să citeşti şi să scrii science fiction şi fantasy? Care-ţi sînt autorii preferaţi?

CK: Am început să scriu şi să citesc F&SF încă din copilărie şi, pe măsură ce am crescut, gusturile mele s-au mai rafinat. A citi SF e o descoperire necontenită a lumii şi a sinelui. Cred că am fost influenţată cu precădere de proza scurtă a unor autori precum Ray Bradbury, Roald Dahl şi Kelly Link, iar dintre cărţile care au avut cea mai puternică influenţă asupra mea în anii de formare aş enumera TOŢI OAMENII SÎNT MURITORI de Simone de Baeuvoir, MOMO al lui Michael Ende, CRONICILE MARŢIENE şi OCTOBER COUNTRY ale lui Bradbury, ULTIMA LICORNĂ a lui Peter S. Beagle şi ÎNTOARCEREA DIN STELE a lui Stanislaw Lem. Am citit multe cărţi bune de-atunci, dar cred că lecturile din adolescenţă sînt cele care te marchează cu adevărat.

HNU: Ce ştii despre SF-ul din România? E vreo şansă să vedem într-o bună zi un autor român publicat la Ad Astra?

CK: Anul trecut, SFmag a publicat o serie de articole despre SF-ul românesc, şi mare parte din ceea ce ştiu provine din acestea. Cu excepţia cîtorva povestiri, autorii români n-au avut parte de traduceri în Ungaria, iar această stare de fapt se datorează, pe de o parte, filo-occidentalismului sistemului editorial, iar pe de alta, lipsei de motivaţie. Ad Astra intenţionează să schimbe lucrurile, publicînd o serie de antologii, iar unul dintre primele volume va fi dedicat prezentării unor autori români. Cît despre romane… le aşteptăm cu drag!

•

interviu realizat în martie 2013 şi publicat iniţial în Ştiinţă & Tehnică nr.23, martie 2013