Călăraşi, mon amour: file de jurnal (1)

În mai 1999, în plină „secetă” de evenimente şi publicaţii dedicate iubitorilor de F&SF, Dan-Silviu Boerescu (care conducea la vremea respectivă revista ArtPanorama, dar şi Playboy-ul românesc) a organizat la Călăraşi, în colaborare cu Inspectoratul pentru Cultură local, un colocviu intitulat „Dincolo şi dincoace de mainstream”, la care au fost invitaţi toţi cei care aveau, la vremea respectivă, un cuvînt de spus în ceea ce priveşte F&SF-ul: scriitori, editori, realizatori de emisiuni radio şi TV, autori de benzi desenate, dar şi o serie de autori şi critici literari din afara fenomenului. A fost, după (şi pentru) multă vreme, cea mai apropiată întîmplare de anvergura unei convenţii naţionale. Însemnările din aceste file de jurnal sînt o cronică (categoric subiectivă) a acelor zile petrecute la malul Dunării. Ele au fost publicate în serial în săptămînalul Avertisment din Nord-Vest, unde susţineam pe atunci o rubrică despre genurile F&SF.

•

Miercuri, 5 mai 1999

Pornesc spre Bucureşti cu mintea vîjîindu-mi de gînduri. Imaginarul românesc are multe de aşteptat de la această manifestare organizată sub patronajul unui Inspectorat Judeţean pentru Cultură. E pentru întîia oară, poate, cînd structurile reprezentative ale culturii oficiale iau în atenţie un gen literar novator, dar pînă de curînd ignorat sau chiar dispreţuit de establishmentul marii literaturi. Dan Silviu Boerescu şi Nicolae-Ştefan Drăghici îşi asumă riscul ridicolului, luînd în serios ceea ce neofitul consideră drept „acele povestiri cu roboţi cu voce hîrîită, farfurii zburătoare, savanţi nebuni, morţi-vii şi vampiri însetaţi de sînge, bune pentru copii sau pentru nevropaţi”. Mă aşteaptă o zi cumplită în Bucureşti, cu hoinăreli pe la edituri şi o mulţime de întîlniri de rezolvat. Adorm, legănat de zgîlţîitul monoton al roţilor de tren.

Joi, 6 mai 1999

O zi de alergătură prin Bucureşti, de la o editură la alta. La Nemira, Vlad T. Popescu, director la Nemira Media şi prozator debutat în 1998 cu volumul Vrăjitoarele grase nu sînt arse pe rug, mă pune la curent cu cîteva amănunte referitoare la colocviul de pe malul Dunării. La RAO, aflu că se pregăteşte pentru Tîrgul de carte din iunie o surpriză de proporţii: Lord of the Rings de J.R.R. Tolkien, asezonat cu un nou roman din seria X-Files: Ascensiunea şi un prim volum al Cronicilor din Blackstone de John Saul, autorul-vedetă al editurii RAO. Bogdan Ficeac îmi dă discheta conţinînd prozele viitorului său volum de la Dacia, Noaptea fantasmelor. În sfîrşit, îl zăresc în treacăt pe Adi Bănuţă, cu care nu mă văzusem de cel puţin doi ani.

Liviu Radu nu vrea nici în ruptul capului să mă lase să dorm în alte părţi şi mă întîmpină cu un ospăţ sardanapalic, conţinînd o mulţime de delicatese: icre de Manciuria, heringi afumaţi, calmari, o serie de salate trăznitor de bune şi un grătar cît un capac de WC, prăjit la fix. Başca, vreo patru feluri de prăjituri, şi un vin de Panciu clasa întîi, numai bun pentru digestie. Stăm de vorbă pînă pe la vreo trei noaptea, iar eu mă gîndesc, cu groază şi încîntare, că asta-mi va fi soarta şi în următoarele trei zile: să dorm pe apucate şi să discut cu o mulţime de prieteni.

Vineri, 7 mai 1999

Teama noastră nu se confirmă: deşi mai sînt doar cîteva ore pînă la începerea vizitei papale, circulaţia e normală, fără ambuteiaje cauzate de devierile anunţate. În faţa muzeului s-au strîns deja o mulţime dintre participanţi. Îi regăsesc cu bucurie pe Val Antim, Lucian Merişca, Andrei Valachi, Florin Pîtea, Costi Gurgu – revenit de curînd de la Londra –, Gyuri Győrfy, Dan Pavelescu şi Radu Pavel Gheo, mă bucur să-i întîlnesc, pentru întîia oară, pe Ona Frantz, Marian Coman, Dan Popescu. Roberto R. Grant, alter-ego-ul lui Voicu Bugariu, ne-a făcut figura: n-a venit. A venit, în schimb, Ana-Maria Negrilă. Dan Silviu Boerescu e flancat de George Cuşnarencu, redactorul-şef de la Magazin, şi de criticul Paul Dugneanu. Îl zăresc, la urcarea în autocar, pe Radu Aldulescu. Se anunţă îmbarcarea. Voicu tot n-a venit. Păcat! Drumul cu autocarul e un preludiu al discuţiilor de după-amiază.

Călăraşiul e un oraş mic şi cochet, cu case vechi şi, în centru, un imens edificiu pe jumătate terminat, moştenire a Epocii de Aur. Gazda noastră, Niky Drăghici, e un bărbos jovial şi simpatic, cu care mă împrietenesc din prima clipă. Inspectoratul Judeţean pentru Cultură, instituţia pe care o conduce, o duce mult mai bine decît perechea sa din Sătmar; pe-aici, sponsorii sînt mai darnici: numai anul trecut, Drăghici a reuşit să le stoarcă vreo două miliarde de lei.

Înaintea dezbaterilor programate pentru după-amiază, dăm o raită prin oraş. Apuc să mă împac cu Ştefan Ghidoveanu, lămurindu-ne, o dată pentru totdeauna, că diferendele noastre au pornit dintr-o neînţelegere, la care eu am adăugat nişte aprehensiuni nejustificate, iar el o doză serioasă de temperament năvalnic. Răsuflu uşurat.

Dan-Silviu Boerescu în 1999

Mihail Grămescu citeşte o comunicare lungă cît o zi de post, în care înşiră de-a valma nume din domeniul literaturii de toate felurile. Mihai Dan Pavelescu – niţel abţiguit? – se plictiseşte şi face scandal. E un prim semn al revenirii în matricea balcanică. Urmează Liviu Radu, cu o comunicare interesantă, a cărei receptare e grevată însă de forfota participanţilor, dornici de-o pauză după polologhia lui Mihail. În sfîrşit, se încing discuţiile, aprinse deîndată ce George Cuşnarencu declară, senin, că nu ştiuse pînă acum că el scrie proză mainstream, ci pur şi simplu proză. Sefiştii se cantonează cu încăpăţînare în ghettou, ţin cu dinţii de el. Cuşnarencu face o alăturare nefericită într-o enumerare, punînd alături telenovela şi sefeul, Pavelescu se înfurie şi mai tare şi iese din sală. Paul Dugneanu, deşi privitor din afară al fenomenului imaginarului, enunţă o serie de observaţii pertinente. Dan Silviu Boerescu e vizibil încîntat de conflictele pe care le-a provocat dezbaterea. Se amuză machiavelic şi, într-un tîrziu, propune să lăsăm şi pe-a doua zi nişte sămînţă de scandal.

Ne plimbăm pe malul Dunării – mă rog, al braţului Borcea. Apa e mare, ne spune DSB-ul, ce-a trecut destul de des în ultima vreme pe aici, căci e mare pescar. Niky Drăghici ne prezintă sculpturile moderne realizate din metale recuperate de la Combinat: un imens reactor cu aparenţă intravaginală, un falus înalt de vreo zece metri, botezat pompos „Aspiraţie către înalt” sau cam aşa ceva, pe care Valachi se repede să se caţere, teribilist ca întotdeauna. Mă duce gîndul la sculptura abstractă a lui Radu Ciobanu, din faţa sediului RomTelecom din Sătmar, dispărută acum vreo trei săptămîni.

După cină, discuţiile amicale se prelungesc pînă pe la vreo trei şi jumătate. Între convivi, părintele protopop, un interlocutor sclipitor, deschis la minte, mare amator de literatură. Pe la trei şi un sfert cedez şi, după un duş rece, mă culc înfrigurat.

•

articol apărut iniţial în Avertisment din Nord-Vest, mai-iunie 1999