Oliviu Crâznic: Nu intenţionam să devin scriitor

IMG_20170401_130305Oliviu Crâznic s-a născut pe 1 noiembrie 1978, la Lupeni (jud. Hunedoara). Licenţiat în Drept, cu lucrarea de diplomă la disciplina Criminalistică (2001), este consilier juridic începînd cu anul 2002.

Bibliografie: …Şi la sfîrşit a mai rămas coşmarul (roman, Ed. Vremea, 2010); proză scurtă în antologii (Steampunk. A doua revoluţie, Millennium, 2011; Balaurul şi mioriţa, Eagle, 2011; Premiile Galileo 2011, Millennium, 2011; Alertă de grad zero în proza scurtă românească actuală, Herg Benet, 2011; Premiile Galileo 2012, Millennium, 2012) şi reviste, inclusiv în Galileo nr. 4 (Millennium, 2012). A editat antologia Dincolo de noapte. 12 feţe ale goticului (Millennium, 2012).

Premii: Premiul Galileo 2011 pentru cel mai bun volum; Eurocon 2012 Encouragement Award.

Horia Nicola Ursu: Circulă pe Facebook şi în mediul virtual o leapşă cu „cele zece cărţi formatoare”, cărţile care au definit personalitatea celui provocat. N-am să-ţi cer acum un top 10, dar am să te întreb ceva din aceeaşi categorie: ce citea tînărul Oliviu Crâznic?

Oliviu Crâznic: Cam tot ceea ce citesc şi acum: literatura extraordinarului, în toate formele acesteia, realiste sau fanteziste, evitând cu multă grijă literatura banalului, a cotidianului.

HNU: Eşti jurist de meserie. Cum se împacă meseria asta cu scrisul? Cînd scrii? Ai tabieturi „de scriitor”?

OC: Se împacă tot mai greu, pe zi ce trece – lipsă de timp, lipsă de energie. În ultima vreme nu prea am mai scris. Când scriu, scriu mai mult noaptea; asta n-are legătură însă cu meseria mea, aşa scriam şi în perioadele în care eram mai liber, în concedii etc. Tabieturi? Pizza şi Coca Cola, poate. Dar de Coca Cola încerc să mă las. Fără urmă de succes, desigur.

HNU: Ai apărut fulgerător pe scena F&SF-ului românesc, nesocotind traiectoria „clasică”, conform căreia un june autor frecventează cenacluri, publică povestiri şi abia într-un tîrziu, după ce „şi-a făcut un nume”, bate timid la poarta unei edituri. Mai cunosc un singur astfel de caz, cel al Onei Frantz. Ce ai de spus în apărarea ta, inculpat Crâznic? 🙂

OC: În primul rând, nu aveam habar că ar trebui urmat traseul menţionat de tine: dacă aş fi ştiut, probabil aş fi renunţat la ideea de a publica. Pe de altă parte, ca jurist, cunosc principiul nemo censetur ignorare legem, aşa că asta nu este o scuză… Cred că nu am urmat traseul „clasic” din mai multe motive: nu intenţionam să devin scriitor, ci doar să public ceea ce scrisesem; aveam încredere în romanul meu şi mă grăbeam să îl văd publicat; nu sunt o persoană sociabilă şi nici răbdătoare, de aceea tind să evit traseele care implică interacţiuni ori aşteptare sau să le aleg pe acelea care implică interacţiuni mai puţine; nu consider că povestirile îţi oferă suficient spaţiu pentru a dezvolta o poveste până la a acoperi integral potenţialul acesteia, putând constitui frumoase cadouri pentru cititori, dar neizbutind a suplini scrierea unei opere de dimensiuni ample.

HNU: Şi la sfîrşit a mai rămas coşmarul e cu totul altceva decît deja banelele poveşti urban fantasy. E un roman gotic în toată puterea cuvîntului, ca în vremurile de odinioară, ca la mama lui Frankenstein acasă. De ce gotic? Cum ţi-a venit ideea să resuscitezi o modalitate literară pe care mulţi ar considera-o desuetă?

OC: Goticul a venit firesc, ca urmare a interesului meu general pentru medievalism, dar şi ca răspuns tocmai la moda poveştilor „gotice” deloc gotice, în cadrul cărora, de pildă, apar vampiri lipsiţi de orice caracteristici vampirice (putând fi înlocuiţi oricând cu îngeri sau vârcolaci, fără a se altera povestea în nici un fel) şi, mai ales, deloc intense. De aici, dorinţa mea de a le aminti cititorilor ce înseamnă goticul de fapt şi, mai ales, ce înseamnă un roman în adevăratul înţeles al cuvântului. Dacă am reuşit sau nu în demersul meu, rămâne să decidă fiecare cititor în parte.

HNU: Romanul tău „inspirat din cronici medievale” e documentat foarte amănunţit (după cum o dovedeşte, de altfel, şi ampla sa postafţă, care ar putea ocupa un volum aparte). Cum s-a desfăşurat această documentare? Unde găseşte un autor român o asemenea bogăţie de surse?

OC: Nu a existat o documentare specială pentru roman, decât în sensul verificării unor amănunte în etapa „postscriere / corectare”; postfaţa menţionează, în fapt, fenomene şi întâmplări stranii din istoria omenirii pe care le-am aflat de-a lungul vieţii şi pe care le-am reţinut pentru că mi-au suscitat interesul (se poate spune, prin urmare, şi că m-am documentat toată viaţa pentru acest roman…) Acestea pot fi găsite în numeroase surse şi reprezintă common knowledge pentru pasionaţii de mistere, motiv pentru care nu am considerat necesar să ofer o bibliografie la sfârşitul cărţii (mi-ar fi foarte greu să precizez unde am citit pentru prima dată despre, să zicem, cazul Fiarei din Gevaudan, ori să îmi amintesc toate sursele care au contribuit la construirea viziunii mele asupra vieţii şi morţii contesei Bathory). Ar fi de precizat aici, de asemenea, că, deşi am încercat mereu să consult sursele originale, cronicile medievale, publicaţiile victoriene etc. pentru a surprinde percepţia contemporanilor în privinţa evenimentelor în cauză, şi nu interpretarea modernă a acestora, apetitul pentru misterele Universului mi-a fost fără îndoială deschis de lecturarea operelor unor autori dedicaţi cercetării neobişnuitului, precum Mihai Gheorghe Andrieş, Dan Apostol, Ion Hobana, Horia Matei, Alexandru Mironov, Paul Ştefănescu etc. De altfel, postfaţa nu s-a dorit nici o clipă a constitui un demers academic ori ştiinţific, ci doar o confesiune literară, cu principalul rol de a atrage cititorului atenţia că o poveste precum aceea din roman ar fi fost considerată reală sau cel puţin verosimilă în anumite condiţii istorice; ca dovadă, faptul că poveşti similare circulau în condiţiile respective, fiind privite de contemporani cu toată seriozitatea. Revenind la întrebarea „unde găseşte un autor român o asemenea bogăţie de surse”, răspunsul este simplu: peste tot, cu condiţia să vrea să caute. În biblioteca proprie, în bibliotecile cunoscuţilor, în bibliotecile publice, pe internet – acordând surselor importanţa cuvenită, în funcţie de tipul acestora (surse de mâna întâi – relatarea unui contemporan al evenimentelor vizate, raportul unor autorităţi etc., fie originale, fie reproduse în operele unor autori moderni; surse de mâna a doua – spre exemplu, o relatare modernă care interpretează relatarea unui contemporan al evenimentelor vizate sau care o redă trunchiat în scopul demonstrării unui punct de vedere etc.).

HNU: După apariţia romanului ai devenit omniprezent pe scena fantasticului românesc: cu povestiri publicate în antologii, în reviste, la manifestările fandomului… Cum ai fost primit de către public? Ce ştiai despre fandom la început şi cum îl vezi acum?

OC: Am fost bine primit de public şi de fandom (consider că sunt două noţiuni distincte, cel puţin în ceea ce mă priveşte) şi le mulţumesc tuturor pentru acest fapt. Nu ştiam nimic despre fandom la momentul respectiv, nici măcar faptul că există. Am văzut fandomul, iniţial, ca pe o oportunitate de a dezvolta literatura română, prin prietenii şi alianţe cu scriitori, editori, fani etc., destinate promovării literaturii fantastice şi, în general, a literaturii de calitate. Din nefericire, unele dezamăgiri m-au condus la concluzia că anumite „părţi” din fandom sunt superioare „întregului” şi că într-un grup ajunge o singură persoană cu caracter îndoielnic pentru a distruge orice iniţiativă a grupului în cauză, astfel încât, în prezent, încerc să menţin mai degrabă relaţii individuale decât relaţii cu caracter general.

HNU: Antologia Dincolo de noapte. Douăsprezece feţe ale goticului, apărută acum doi ani, a fost primită cu aplauze de cititori şi s-a epuizat îndeajuns de repede, o a doua ediţie fiind deja necesară. Cum ai lucrat în calitate de editor? Te-ai bazat exclusiv pe ceea ce ţi-a fost propus, sau ai solicitat anumitor autori poveşti scrise anume pentru această antologie?

OC: Toate poveştile au fost solicitate special pentru această antologie, unor autori în talentul cărora aveam încredere deplină şi care au avut mână liberă, cu condiţia de a respecta canoanele goticului (reamintite de mine, pe scurt, în invitaţie, şi discutate şi concret, pe text, în etapa destinată redactării antologiei). Am avut norocul şi cinstea să lucrez cu profesionişti, astfel încât scopul proiectului, consider eu (şi se pare că la fel consideră şi destui cititori) a fost atins: avem în literatura română o antologie care conţine douăsprezece poveşti nu doar gotice, ci şi memorabile.

HNU: O altă experienţă a ta în calitate de editor a fost (este?) revista Dublu Tăiş, publicată în format electronic. Vorbeşte-mi despre aceasta.

OC: Dublu tăiş este un proiect iniţiat şi demarat de mine (în calitate de consultant editorial şi autor) şi de Ciprian Mitoceanu (editor, autor), cu participarea Cătălinei Fometici (ilustrator, autor) şi a lui Lucian Mustaţă (redactor, tehnoredactor). Numerele apărute sunt disponibile pentru achiziţie pe elefant.ro şi pe amazon.com şi conţin povestiri şi nuvelete fantastice, recomandat a fi citite vineri noaptea (pentru atmosferă). În Casa corăbierului (Ciprian Mitoceanu) întâlnim un scriitor straniu, care trăieşte într-o casă în formă de corabie. În Spiriduşii albi (Oliviu Crâznic) trei adolescenţi (doi băieţi şi o fată) trăiesc o experienţă supranaturală şi cutremurătoare, în drumul lor spre maturitate. Lenore Arras (Oliviu Crâznic) spune povestea unui răzbunător rănit care străbate o trecătoare îngheţată şi a unei fete cu un trandafir galben în păr, adormită sub ninsoare. Chipul întunecat al visului (Cătălina Fometici) aduce în prim-plan o vânătoare medievală, o legendă cu lupi şi o atmosferă de basm negru, plină de senzualitate şi mister. În Pivniţele Palatului Charron (Oliviu Crâznic) reîntâlnim câteva personaje din …Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul, în vreme ce credinţa, onoarea şi prietenia înfruntă testul final în pivniţele unui adept al demonolatrului Conrad Lorenz. În pădure (Ciprian Mitoceanu) este povestea unei familii, a unei cabane, a unui adevăr îngrozitor şi a unui sacrificiu asemenea. Din punctul meu de vedere, rezultatele proiectului sunt satisfăcătoare, revista se vinde constant. Când – şi dacă – timpul ne-o va permite, vom pregăti şi numere noi.

HNU: Ai făcut pasul şi peste hotare, ai publicat proză şi articole în reviste din străinătate. E greu sau nu să îţi vezi scrierile traduse, în ziua de azi, cînd limba ta de baştină este româna? Va avea romanul tău o carieră internaţională? Ce ne poţi dezvălui în acest sens?

OC: Momentan am doar texte de analiză literară apărute peste hotare, dar mi-au fost acceptate pentru publicare în străinătate şi poezii, şi proză (de exemplu, varianta engleză a povestirii steampunk Ultima clepsidră a fost anunţată ca urmând să apară în Antologia SF-ului European 2014; le mulţumesc pe această cale celor doi coordonatori ai antologiei, Cristian Tamaş şi Roberto Mendes, sunt onorat), însă acestea nu au apărut încă. Ca şi în România, este dificil să publici în condiţii rezonabile şi e uşor să publici în condiţii neprofesioniste; e dificil să apari în publicaţii de prestigiu, mult mai uşor să apari în publicaţii oarecare etc. Cât despre carierea internaţională a Coşmarului, cred în aceasta: au existat semnale de interes din Italia şi, mai recent, din Franţa. Dar, pentru a reuşi, ar trebui să acord mai multă atenţie acestui aspect al carierei mele, îndată ce voi găsi timpul şi energia necesare.

HNU: Ai început să publici povestiri SF, space opera de fapt, iar universul ficţional care a început să se contureze e deosebit de promiţător. Ce va urma? Să aşteptăm o schimbare completă a macazului către SF?

OC: Nu, nici vorbă de schimbarea macazului. Space opera m-a fascinat mereu, iar una dintre primele mele povestiri, Mascarada învinşilor, deşi e o planetary romance, îşi are acţiunea plasată în universul amintit de tine (universul Ermengaarde Saga). Viitorul mă interesează la fel de mult cum mă interesează trecutul, de aceea am mai multe romane în lucru, de diverse facturi; inclusiv o continuare la Coşmar, intitulată Cărarea neagră.

HNU: Science fiction, fantastic, steampunk… Ai scris în toate aceste subgenuri, eşti familiarizat cu ceea ce se scrie la noi în această arie. Să presupunem că ai avea posibilitatea să hotărăşti tu ce anume am putea exporta. Care ar fi autorii pe care îi consideri „universali” din F&SF-ul românesc?

OC: Pentru un export reuşit, ar fi necesară o promovare adecvată. Cu o promovare adecvată poţi exporta orice, pentru că poţi vinde orice – după cum o dovedeşte succesul obţinut pe piaţa internaţională de numeroase cărţi cu adevărat slabe, ca să nu folosesc un cuvânt mai dur. Revenind la întrebarea ta, consider că mulţi dintre ai noştri scriu comparabil cu autorii străini contemporani (sau, în unele cazuri, mai bine decât aceştia şi comparabil cu clasicii): Roxana Brînceanu, Marian Coman, Sebastian A. Corn, Ştefana Cristina Czeller, Dan Doboş, Ioana Cătălina Dorojan, Cătălina Fometici, Ona Frantz, Costi Gurgu, Florentin Haidamac, Michael Haulică, George Lazăr, Şerban Andrei Mazilu, Ana-Veronica Mircea, Ciprian Mitoceanu, Mircea Opriţă, Florin Pîtea, Liviu Radu, Laura Sorin, Liviu Surugiu, Marian Truţă, Dănuţ Ungureanu, Ioana Vişan, Karina M. Vlad, Eugen Cadaru. Lista nu este exhaustivă.

HNU: La ce lucrezi acum? Ce anume ar trebui să caute cititorii în librării sub semnătura ta şi, mai ales, cînd?

OC: O întrebare dificilă – nu am reuşit, în ultimul timp, să îmi îndeplinesc planurile propuse. Când? Nu am nici cea mai vagă idee. Ce anume? Probabil nuvela/miniromanul „space opera” Imperiul minciunilor, povestirea SF Camlaan Unu şi studiul Fantasticul delimitat.

interviu realizat în septembrie 2014 şi apărut în Argos nr.9 / 2014

Anunțuri

Comentariul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s