Lucian Dragoş Bogdan: Sînt la început de drum

E ziua lui Lucian Dragoş Bogdan azi, aşa că m-am gîndit c-ar fi nimerit să reiau acest interviu realizat în urmă cu un an şi jumătate pentru Argos. De Lucian mă leagă o veche prietenie şi sînt mîndru că i-am publicat primele două cărţi (Trilogie şi Zeul Kvun, ambele la OmniBooks, în 2004) şi, în egală măsură, antologia de autor Povestiri fantastice (Millennium, 2016). Să-mi trăieşti, conaşule, să fii sănătos şi să ai parte de bucurii din plin şi inspiraţie aşijderea!

LDB

Lucian Dragoş Bogdan văzut de Amalia Todorov

Lucian-Dragoş Bogdan (n. 16 iulie 1975, Alba Iulia) a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj Napoca. În prezent este educator şi coordonator la Centrul de recuperare pentru copii cu dizabilităţi multiple Alba Iulia și administrator-asociat al unei firme. Locuiește în Alba Iulia.

A debutat în 1991, în nr. 17 al ziarului Alba Forum, cu povestirea „Triunghiul Bermudelor”. A mai publicat în Argos, CPSF Anticipaţia, Discobolul, Ficţiuni.ro, Galileo, Gazeta SF, Helion, Helion Online, Jurnalul de imagine, Luceafărul, Lumi Virtuale, Nautilus și este prezent în antologiile Argos Doi (2015), Dincolo de orizont, vol.1 (2015), Argos Trei (2017) și în volumul colectiv Exit (Eagle, 2016).

Volume publicate: Trilogie (Omnibooks, 2004), Zeul Kvun (Omnibooks, 2004), Frontiera (Diasfera, 2006; Tritonic, 2017), Vraciul de pe norul interior (Tritonic, 2014), Pânza de păianjen (Tritonic, 2014), Uneori, când visez… (Tritonic, 2015), Omul-fluture (în colaborare cu Teodora Matei, Tracus Arte, 2015), Întâmplări din oceanele timpului (Streamland, 2016), Povestiri fantastice (Millennium Books, 2016), Vânătorii de capete (Tritonic, 2016), Maya (în colaborare cu Teodora Matei, Tritonic, 2016), Ultimul flux (Tritonic, 2016), Apărarea siciliană (Tritonic, 2017).

A obținut mai multe premii, printre care Premiul RomCon 2015 pentru cea mai bună povestire („Dincolo de orizont”). A fost nominalizat de trei ori la ultimele Convenții Naționale de Science-fiction RomCon (în 2016 pentru nuvela „Odiseea lui Berg” și romanul Omul-fluture, în 2015 pentru romanul Vraciul de pe norul interior).

Horia Nicola Ursu: Ce citea Lucian Dragoş Bogdan în copilărie şi cum a ajuns să scrie F&SF?

Lucian Dragoş Bogdan: Am început, evident, cu cărţile de poveşti. Apoi am trecut la Jules Verne, Alexandre Dumas, Karl May, Fenimore Cooper, seria Clubul Temerarilor, CPSF, articole şi cărţi despre enigme neelucidate… Am încercat şi alt genuri de lecturi, dar nu m-au prins, nu mi-au aţâţat imaginaţia. Pe Jules Verne îmi amintesc că-l citeam cu atlasul în faţă, urmărind pe unde călătoresc personajele şi notând pe hărţi locurile care nu apăreau acolo.

La scris am ajuns dintr-o întâmplare. Îmi plăcea mult să desenez (într-o vreme am realizat chiar o revistă de bandă desenată, pe care o scoteam acasă, lunar) şi o vecină m-a întrebat de ce nu încerc să scriu. Aveam vreo 10 ani, eram în vacanţa de iarnă şi… am trecut la treabă. Am încercat întâi să-l imit pe Jules Verne, apoi am trecut la schiţe, povestiri – toate în aria SF-ului. Nu concepeam să scriu altceva.

HNU: Primele tale cărţi au apărut într-o perioadă mai dificilă pentru scriitorii de gen de la noi, începutul anilor 2000. Jurnalul SF şi prima serie post-revoluţionară a Anticipaţiei decedaseră, colecţia de gen de la Nemira era în moarte clinică, iar alte edituri interesate de SF nu prea existau. Te-ai simţit vreodată descurajat de acest context? Acesta a fost motivul pentru care ai dispărut pentru un timp din peisajul sefistic?

LDB: Anii ’90 au fost destul de fructuoşi pentru mine. Am avut povestiri citite la Radio România Tineret, am apărut în Anticipaţia… La Jurnalul SF n-am trimis niciodată şi nici nu-l cumpăram – nu mai ştiu ce pitici aveam contra lui. Apoi, aşa cum ai spus, au dispărut revistele, colecţiile de cărţi SF treceau printr-o perioadă dificilă, dar a apărut SFera Online. Acolo am publicat în 2002-2003 o serie de povestiri. Pe urmă Ovidiu Bufnilă m-a implicat în nişte proiecte online în care am cunoscut multă lume.

Oricum, până atunci considerasem scrisul doar ca pe un hobby, ceva intim, o evadare. Abia după ce am ajuns să public primele două cărţi, la OmniBooks, am început să mă iau mai în serios. În momentul acela am conştientizat şi eu problemele pe care le-ai menţionat. Când am vrut mai mult, mi-am dat seama că nu e aşa de simplu – mai ales că, fiind din Alba Iulia, eram puţin izolat de centrele SF din ţară şi nici nu existau reviste online, ca acum. Atunci mi-am pierdut busola, n-am mai ştiut ce să fac, care e calea pe care ar trebui s-o apuc.

Totuşi, această experienţă mi-a fost de folos. Pentru că acum am mult mai multă răbdare, sunt mai deschis la provocări. Ştiu că, dacă îmi văd de scris, rezultatele vor veni mai devreme sau mai târziu. Trebuie şi un dram de noroc, fireşte.

HNU: Romanul apărut la Tritonic, Vraciul de pe norul interior, e un SF mai aparte în peisajul de gen de la noi. Cititorii şi criticii au fost unanimi în a aplauda măiestria cu care ai descris lumi şi fiinţe diferite mult de ale noastre. În ce mă priveşte, am avut senzaţia, la anumite pasaje, că-l citesc pe Brian Aldiss cel din Sera / Hothouse. Ce anume contează mai mult într-un roman SF de acest tip: povestea sau descrierea lumii care o găzduieşte?

LDB: Cred că, în cazul acestui roman, au contat ambele. Recunosc că mă simt în largul meu atunci când îmi imaginez lumi şi fiinţe diferite de ale noastre – iar aici cred că se simte din plin influenţa lecturilor din copilărie. De altfel, am primit aprecieri pentru asta şi la romanul Frontiera, publicat în 2006 la Amaltea. Dar cred că un element important l-a constituit şi povestea, care este atipică pentru ceea ce se scrie în ziua de azi, sau ce apare în filme. Nu există un conflict, nu apar ilustrate binele şi răul. Elementul central în constituie acel sense of wonder care m-a încântat atât de mult la Clarke, de exemplu. Şi cred că tocmai asta a făcut-o să iasă în evidenţă, să pară o pată de culoare în peisajul publicistic actual.

HNU: Ai publicat de curînd romanul Omul-fluture, în colaborare cu Teodora Matei. În ce împrejurări v-aţi hotărît să scrieţi acest roman împreună? Cum a decurs procesul în sine de scriere? Este mai greu să scrii de unul singur sau prezenţa unui colaborator te stimulează?

LDB: Teo şi cu mine am mai scris o povestire în colaborare, la începutul anului 2014. Atunci a fost mai mult din joacă, să vedem ce iese. Apoi, către sfârşitul anului, am vrut să repetăm experienţa. Momentul cheie a fost atunci când ne-am dat seama că subiectul părea să ducă spre un roman. Atunci ne-am dat seama că trebuie să ne luăm mult mai în serios.

Procesul de scriere a fost interesant, pentru că am colaborat exclusiv prin intermediul Facebook-ului. Am creionat sinopsisul, personajele, apoi am început să scriem. N-a fost uşor, pentru că uneori ne veneau idei pe parcurs şi nu cădeam întotdeauna de acord asupra lor. Din fericire, Teo a fost mereu cea împăciuitoare, aşa încât ciocnirile de orgolii n-au depăşit anumite limite. Aşa, ca amănunte interesante, aş putea să amintesc o fază în care unul dintre noi a trebuit să rescrie de vreo trei ori un episod, până când celălalt a ajuns să fie mulţumit de el. Sau când unul a fost rugat să „dubleze” vocea unui personaj, peste un dialog deja scris de celălalt. Sau finalul, pe care l-am scris în proporţie de 60-70 la sută în direct, schimbând unul cu altul fraze pe Facebook. Ori faptul că un personaj care, iniţial, avea doar un rol de decor, a devenit unul dintre elementele principale ale romanului.

Cât despre scrisul în colaborare, îmi place. Diferă de a scrie singur, dar ambele sunt provocări interesante.

HNU: În afara romanului de la Tracus Arte, la Gaudeamus ai lansat şi primul tău roman de dragoste (!), la Tritonic. Ce anume te-a inspirat să-l scrii? Care e diferenţa între a scrie SF&F şi a scrie un roman de dragoste?

LDB: Aşa cum am spus şi mai devreme, perioada aceea de pauză mi-a fost de folos. Am învăţat din ea. Mi-am dat seama că, dacă vreau să trec scrisul de la stadiul de hobby la cel de profesie, trebuie să las piticii deoparte şi să mă ocup doar de scris. Prin urmare, atunci când Bogdan Hrib a fost suficient de nebun încât să mă provoace să scriu întâi un roman poliţist, apoi unul de dragoste, am decis să încerc – deşi ieşeam mult în afara zonei mele de confort, mai ales cu al doilea. Pe de altă parte, cred că doar aşa pot învăţa să devin mai bun – scriind ceva ce nu-mi este la îndemână. Bine, asta nu înseamnă că aş scrie orice.

În cazul meu este o diferenţă mare între a scrie SF&F şi a scrie orice alt gen literar. Primul reprezintă, pentru mine, culmea literaturii. Asta face ca, deşi procesul efectiv de scriere să fie mult mai dificil, să curgă mai uşor, pentru că o fac din tot sufletul. Romanul de dragoste şi cel poliţist s-au scris mai uşor din punct de vedere literar, dar au fost dificile pentru că efortul de a-mi păstra interesul pentru ele era foarte mare.

HNU: În ultima vreme, odată cu revenirea ta pe rafturile librăriilor, ai fost prezent la toate evenimentele importante ale fandomului: şi la Final Frontier, şi la RomCon, la tîrgurile de carte generaliste. Cum ai regăsit fandomul, faţă de ceea ce ştiai de acum zece-doisprezece ani?

LDB: A fost o plăcere să mă reîntâlnesc cu cei pe care-i ştiam de acum zece-doisprezece ani şi m-am bucurat să văd o infuzie de „sânge proaspăt” (indiferent de vârstă). Optimist cum sunt, iau asta ca un semn bun – că ne aşteaptă vremuri bune în SF-ul românesc în următorii ani.

HNU: Mai are astăzi fandomul clasic – cel cu cenacluri şi convenţii – un rost? Sau comunităţile online sînt cele care contează cu adevărat pentru un scriitor care vrea, aşa cum e firesc, să vîndă ceea ce scrie?

LDB: Cred că atât întâlnirile faţă în faţă, cât şi mediul online au rolul lor. Cel din urmă este foarte util pentru promovare, pentru o comunicare rapidă, ceea ce este esenţial – aşa cum ai punctat şi tu – în partea de marketing şi vânzări. Însă consider că sunt bune şi întâlnirile între scriitori, redactori şi editori – până la urmă, multe proiecte se creionează la un pahar de vorbă, într-un mediu destins. Ca să nu mai vorbim de contactul cu cititorii (sau fanii – dacă vom ajunge şi noi să avem aşa ceva, într-o zi), care cred că este extrem de important.

HNU: Te consideri „bun pentru export”? Există autori de F&SF români care ar putea cuceri cititorii de pe alte meridiane? Ai planuri în acest sens?

LDB: Îmi place să cred că aş fi „bun pentru export”, dar, fireşte, nu sunt în măsură să fac asemenea aprecieri. Cred că avem autori F&SF valoroşi, cărţi şi povestiri bune, care pot sta fără să se ruşineze pe rafturile librăriilor din străinătate. Şi cred că trebuie să găsim metode prin care să ieşim afară – şi nu doar cu o carte din când în când, ci printr-o strategie coerentă, bine pusă la punct, care să aibă continuitate.

Fireşte că îmi doresc să ajung „la export” şi am planuri în direcţia asta. Dar cred că e nevoie să ne străduim să ieşim şi ca grup. Impactul este mai mare, probabilitatea de a fi mai mult decât o simplă apariţie meteorică creşte şi, evident, cresc şansele să se ajungă la recunoaştere şi bani.

HNU: Ce sfaturi i-ai da unui tînăr aspirant la gloria literaturii? Este parcursul tău un posibil model?

LDB: Cred că e cam mult spus că eu aş putea fi un model pentru cei care aspiră la gloria literaturii. Nu de alta, dar mai am şi eu mult până acolo. Însă cred că metodele pe care le-am învăţat şi eu de la alţii sunt folositoare. Mă refer la faptul de a lua în serios scrisul, de a-l trece dincolo de stadiul „scriu şi eu când pot/când am chef”. Dacă vrei rezultate, sintagma cu 10 la sută inspiraţie (talent) şi 90 la sută transpiraţie este perfect valabilă. Altfel, doar dai câte un tun când şi când. Trebuie să tratezi scrisul ca pe orice altă meserie – să-i dedici zilnic din timpul tău, să încerci continuu să te perfecţionezi (iar acceptarea provocărilor literare este foarte utilă în acest sens), să publici, să fii vizibil, să te implici. Sunt convins că redactorii şi editorii îşi doresc să colaboreze cu scriitori pe care ştiu că se pot baza (din punct de vedere al calităţii, cantităţii şi respectării termenelor limită). Nu poţi să ceri profesionalism decât atunci când tu eşti primul care-l oferă.

Nu în ultimul rând, cred că trebuie să învăţăm că restul scriitorilor nu ne sunt duşmani. Să tragem împreună la aceeaşi căruţă, respectându-ne, dacă nu ne putem îndrăgi. Din succesul oricăruia dintre noi vor avea de câştigat şi ceilalţi, mai devreme sau mai târziu.

HNU: Eşti tatăl unei fete frumoase aflată la vîrsta adolescenţei. Cum percepe ea cariera ta de scriitor? Ţi-a citit cărţile?

LDB: Până acum câteva luni, fiica mea n-a fost interesată de lectură. Recent a descoperit cărţile lui Nicholas Sparks, de care s-a îndrăgostit şi pe care le citeşte în original. Sunt convins că acesta este doar începutul şi de aici va urma un drum lung şi frumos alături de aceşti prieteni deosebiţi care sunt cărţile. Şi, fiind tot o carte de dragoste, sper să citească şi romanul meu, Uneori, când visez…

Cred că e mândră de cariera mea de scriitor, dar bănuiesc că nu e foarte fericită de faptul că, scriind mult, o mai neglijez. A citit Pânza de păianjen, romanul poliţist, despre care a spus că i-a plăcut. Cu Vraciul de pe norul interior a avut o tentativă, dar a renunţat repede, pentru că erau prea multe denumiri ciudate pentru ea. Cum îi plac mult filmele cu vampiri, i-am promis că voi scrie o povestire în acest gen, iar ea a promis că o va citi. Între timp, ideea s-a dezvoltat în mintea mea şi probabil că va deveni un roman. I-am prezentat premisele de la care porneşte şi s-a arătat foarte încântată de ele. Prin urmare, sper că va ieşi ceva pe gustul ei.

HNU: În calitate de cîştigător al premiului Romcon, ce părere ai despre felul în care a fost organizată ediţia de anul acesta? Ce ar trebui să se schimbe pe viitor? Şi: are acest premiu (care pentru unii dintre laureaţi – vezi cazul Anei-Veronica Mircea – nu a însemnat decît o ştire undeva online, nici măcar o amărîtă de diplomă) vreo semnificaţie din punct de vedere al vînzărilor viitoare sau, eventual, din alte puncte de vedere?

LDB: Ediţia de anul acesta a Romconului a avut plusuri şi minusuri. Personal, îi felicit pe cei de la Cygnus pentru efortul depus în a o organiza. Legat de partea cu premiile, acolo sunt multe de pus la punct. Discuţiile pentru a găsi cea mai bună soluţie au început de la Suceava, au continuat în lunile următoare şi sper ca primele efecte să se observe deja de la viitorul Romcon.

Sunt multe de pus la punct, iar situaţia Anei-Veronica Mircea este unul dintre exemplele de „aşa nu”. Nu ştiu ce reprezintă pentru alţii premiul, pot vorbi doar din perspectiva mea. Pentru mine, ţinând cont că sunt la început de drum, a constituit o bucurie, o încurajare, dar asta a pornit încă de la nominalizare. Fireşte că am fost foarte bucuros că am ajuns şi cu romanul printre finalişti, dar recunosc că asta s-a datorat mai mult sistemului de vot decât valorii în sine. Oricât de apreciat ar fi fost Vraciul de pe norul interior, trebuie să fiu realist şi să conştientizez că, printre nominalizări, s-au numărat Ne vom întoarce în Muribecca sau Vegetal (ca să aleg doar două exemple), scrise de autori versaţi.

Din punct de vedere al vânzărilor viitoare, nu ştiu cât vor conta acest loc de finalist, sau premiul câştigat cu povestirea „Dincolo de orizont”. Dacă o vor face, totuşi, nu mă aştept să fie ceva spectaculos. Însă, evident, ca să devină ceva cu adevărat important, trebuie să stabilim criterii care să le dea credibilitate.

HNU: Ce urmează, ce le mai pregăteşti cititorilor, la ce scrii acum?

LDB: Am două romane SF finalizate, unul din acelaşi univers cu Vraciul de pe norul interior, celălalt scris în colaborare cu Teodora Matei, plus un volum de povestiri. Deocamdată, nu ştiu să dau detalii legate de când şi cum se vor concretiza din punct de vedere al publicării. Alte două proiecte sunt mai sigure şi sunt şanse mari să iasă pe piaţă în 2016. Unul dintre ele este primul roman dintr-o serie poliţistă, iar celălalt sper să fie o surpriză plăcută, ţinând cont de interesul pe care unii cititori actuali l-au arătat pentru cele două volume de povestiri cu care am debutat şi care nu se mai găsesc pe piaţă.

interviu realizat în decembrie 2015 şi apărut în Argos nr.14 / iarna 2015-2016

Anunțuri

Comentariul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s