Robert Charles Wilson – A Bridge of Years – 384 pagini, paperback, ISBN 9780765327420, Orb Books, 2011
•
Cînd şi cînd, împrejurările mă determină să mă abat de la lista de lecturi pe care mi le-am programat şi să iau în mînă o carte pe care să o citesc strict pentru pura mea plăcere. În astfel de cazuri, mă îndrept de obicei spre anumite teme sau anumiţi autori pe care îi consider „valori sigure”, spre cărţi despre care ştiu aproape sigur că nu mă vor dezamăgi. Unul dintre aceşti autori este canadianul Robert Charles Wilson. Am avut privilegiul să-l întîlnesc în urmă cu nişte ani – pe cînd nu-i citisem însă decît vreo cîteva povestiri -, iar conversaţiile de-atunci mi-au dezvăluit un om extraordinar de cald şi de profund şi m-au determinat să vreau să-i citesc romanele. Am început cu Darwinia, am continuat cu The Chronoliths (recent tradusă şi la noi), iar de astă dată alegerea mea a fost A Bridge of Years (1991), un roman nominalizat la premiul Philip K. Dick. N-am regretat deloc.
Tom Winter, protagonistul, s-a despărţit de curînd de soţia sa, Barbara, şi-a pierdut slujba şi s-a refugiat într-un orăşel liniştit, „departe de lumea dezlănţuită”. Casa pe care a cumpărat-o este însă ceva mai ciudată, după cum îi dezvăluie Doug Archer, agentul imobiliar pasionat de întîmplări paranormale. În urmă cu zece ani, fostul proprietar, un tip nu foarte sociabil pe nume Ben Collier, a dispărut fără urmă. În paralel cu noua sa slujbă (plictisitoare din cale-afară!) de vînzător de maşini, Tom începe să cerceteze mai îndeaproape misterele casei sale, şi descoperă că este co-locatarul unor micro-roboţi, care încearcă să comunice cu el. Va descoperi astfel că în subsolul casei se află una dintre intrările într-un soi de „tunel al timpului”, ce are la celălalt capăt o poartă spre New York-ul anului 1962. O epocă a spaimei de războiul nuclear (în privinţa căruia însă protagonistul ştie că nu are a-şi face griji), dar şi a unei inocenţe pierdute. După cîteva expediţii în trecut, Tom nu ezită prea mult înainte de-a lua hotărîrea de-a se muta cu totul acolo, pentru a începe o nouă viaţă. Însă „călătorul imprudent” (ca să fac referire la un text clasic al călătoriei în timp) nu a luat în calcul îndejuns de multe necunoscute, iar venirea sa în trecut va declanşa un şir de evenimente care îi vor pune în pericol existenţa tihnită la care spera.
A Bridge of Years mi-a amintit, în mare măsură, de 11.22.63 al lui Stephen King (o carte mai recentă, pe care însă s-a întîmplat să o citesc mai devreme). Şi în romanul lui Robert Charles Wilson, eroul călătoreşte înapoi în timp în anii ’60, o perioadă pe care autorul, la fel ca şi King, o descrie cu tandreţe şi nostalgie. Aici însă, nu e vorba de o expediţie cu scopul de a schimba trecutul, ci de o fugă de prezent. Povestea din A Bridge of Years e spusă din perspectiva mai multor personaje, iar aici cred că e marele merit al lui Wilson: nu avem parte de un punct de vedere unilateral asupra celor întîmplate (aşa cum se întîmplă la Stephen King), ci de o succesiune de puncte de vedere. Iar povestea fiecărui personaj reuşeşte să dea relief şi substanţă întîmplărilor, să lărgească unghiul din care privim, permiţîndu-ne astfel să ne facem o idee despre the big picture.
Prima ediţie a romanului a apărut în 1991, în plină post-istorie, potrivit lui Francis Fukuyama. O post-istorie a prefacerilor social-politice pe care Robert Charles Wilson le-a intuit ca fiind de substanţă, esenţa cărţii sale fiind chiar aceasta: A Bridge of Years e un roman despre schimbarea de paradigmă, privită deopotrivă de la nivel individual şi global. O carte în egală măsură excelent scrisă şi excelent gîndită, pe care nu pot decît să v-o recomand cu toată căldura.
•
recenzie publicată iniţial în Galileo Online nr.32 (februarie 2013)
METATEXTE 