Zilele acestea urmează să apară la Nemira, sub stindardul excelentului imprint Armada, condus de prietenul Marian Coman, cel mai recent volum semnat de Stephen King, Institutul (ediția originală a apărut pe 10 septembrie, simultan în Statele Unite și în Marea Britanie, atît în hardcover, cît și în format electronic), unul dintre cele mai bune romane ale Regelui pe care le-am citit în ultima vreme. Știu, toate cărțile lui sînt bune, oricum peste medie. Singura carte a lui King care nu mi-a plăcut a fost Mobilul / The Cell (ianuarie 2006), iar seria Turnul întunecat / The Dark Tower n-a reușit să-mi meargă la suflet (deși de vină, de data asta, a fost probabil sufletul meu mic și negru de urs mare, rău și urît: pur și simplu, deși îi recunosc măreția, ciclul aventurilor lui Roland-pistolarul n-a reușit să mă prindă; poate o re-lectură ulterioară o să-mi schimbe părerea; poate nu). Destul însă cu digresiunile, am să revin la ceea ce aș avea de zis despre Institutul.
Prologul romanului se desfășoară agale, la fel ca viața în orășelul DuPray din Carolina de Sud în care ajunge ex-polițistul Tim Jamieson, în urma unei decizii dictate de inspirația de moment, de a renunța la locul său într-un zbor spre New York și de a continua călătoria făcînd autostopul. Tim se stabilește temporar în micul orășel și… povestea lui se întrerupe brusc.
Partea următoare a cărții ni-l înfățișează pe Luke Ellis, 12 ani, hiperinteligent și avînd o foarte ușoară dispoziție spre telekinezie. Viața cu perspective luminoase a junelui geniu ia brusc o turnură sinistră: într-o noapte, părinții îi sînt uciși, iar el e răpit și se trezește într-o instituție ciudată, în care, laolaltă cu alții copii de diferite vîrste și avînd, la rîndul lor, într-o măsură mai mică sau mai mare, însușiri telepatice sau telekinetice, este supus unor proceduri și experimente misterioase, cu un scop la fel de misterios. Luke începe să-și cunoască tovarășii de suferință și împreună încearcă să deslușească motivațiile și intențiile celor care i-au capturat. Dar unul cîte unul noii săi prieteni dispar peste noapte, mutați din Aripa din Față a Institutului în Aripa din Spate, de unde, se spune, nimeni nu mai are scăpare. Luke ajunge la concluzia că trebuie să evadeze, iar din acest moment, acțiunea capătă un ritm tot mai accelerat. N-am să mai detaliez cele întîmplate și în ce fel ajung Luke și Tim, ex-polițistul din prolog, să se întîlnească. Am să mă mulțumesc să constat că ritmul de lectură a accelerat în paralel cu întîmplările din roman, pînă spre finalul de-a dreptul exploziv (și pe deplin satisfăcător, de astă dată).
King e, ca de obicei, strălucit în a portretiza copii și adolescenți aflați în situații-limită, în interacțiune unii cu ceilalți sau cu adulții, fie ei răuvoitori sau dimpotrivă. Autorul american se pricepe de minune în a-și chinui personajele, provocînd astfel empatia cititorului în raport cu protagoniștii săi, iar alternarea punctelor de vedere sporește coeziunea și coerența lumii construite din cuvinte. Chiar și personajele negative se ridică la înălțimea celor mai celebri dintre monștrii umani descriși de King de-a lungul lungii sale cariere literare (de la Jack Torrance la George Stark), iar Tim, ex-polițistul hoinar, se înscrie într-o onorabilă galerie de „good guys” de soiul lui Stu Redman din Apocalipsa / The Stand. Cel mai mult mi-a plăcut însă, din punct de vedere al meșteșugului literar, crescendo-ul accelerat al ritmului poveștii. Anglofonii au o denumire pentru acest gen de carte: page turner.
Avem așadar de-a face cu o carte care se ridică deasupra nivelului constant bun cu care ne-a obișnuit Stephen King, către excepționalul spectaculos al scrierilor mai de tinerețe. Am găsit ecouri din Carrie, Firestarter și Shining, dar și personaje-copii ce mi-au adus în minte excelenta nuvelă The Body sau masivul It. Dacă în ultimii ani King ne-a dăruit povești mai mundane și mai tradiționale (cum au fost excelenta trilogie ce l-a avut ca protagonist pe Bill Hodges sau minunata nuvelă Elevation), de data asta avem o abordare a unei teme uzitate din plin în literatura YA, cu mijloacele superioare ale artei literare îndelung exersate de către un maestru.
Să mai menționez un singur lucru: romanul a fost votat pe Goodreads drept cel mai bun roman horror al anului 2019: un loc pe deplin meritat. Și un verdict scurt, complementar celor cinci stele pe care le-am dat cărții pe Goodreads: mi-a plăcut mult și vă recomand cartea aceasta.
Stephen King – Institutul – traducere din limba engleză: Ruxandra Toma – 608 pagini, trade paperback, Armada / Nemira, ISBN 9786064306906, aprilie 2020.
Un sfat pentru cititori
V-aș mai recomanda un lucru: cumpărați cărțile, de preferință, de pe site-urile editurilor, iar nu din librăriile online. În felul acesta, deși voi veți plăti la fel de mult, sau poate chiar mai puțin, editurile intră în posesia unui procentaj mai mare din prețul de raft, ceea ce le va ajuta să supraviețuiască și să vă mai dea de citit și altă dată. Știu, și librăriile trebuie să supraviețuiască, dar dacă n-ar exista editurile, ce-ar mai vinde librarii? Ceaiuri?
În plus, mi s-a părut de porc total manevra celor de la Cărturești de a înceta, încă din martie, plățile către edituri (deși atunci ar fi avut de achitat vînzările din perioada anterioară, care n-a avut nimic de-a face cu criza), lamentîndu-se că trebuie să-și plătească colaboratorii și chiriile. Altfel spus, muriți voi, că trebuie să mănînce și gura noastră ceva. Am semnale că nu-s singurii care au procedat așa, dar ei au mai și avut tupeul de a o striga în gura mare). Ergo, fuck librarii, trăiască editurile!
METATEXTE 