Robert Silverberg: Nevoia de a povesti

1200px-Robert_Silverberg

Robert Silverberg s-a născut în 1935 la New York. A studiat literatura engleză şi a debutat în 1955 cu un roman SF pentru tineret intitulat Revolt on Alpha C. Pe parcursul următorilor ani a scris enorm, uneori sub pseudonim, pentru toate publicaţiile de gen ale vremii, precum şi pentru faimoasa serie Ace Doubles. În anii şaizeci şi şaptezeci şi-a rafinat stilul literar, dînd mai multe romane importante, începînd cu fix-up-ul To Open the Sky din 1967: To Live Again (1969), Downward to the Earth (1970), A Time of Changes (1971), Dying Inside (1972), The Stochastic Man (1975) etc. În 1975, probleme de sănătate îl determină să se mute pe Coasta de Est şi îşi anunţă retragerea din viaţa literară. Revine la începutul anilor optzeci cu o serie foarte apreciată de public, Majipoor, în care au apărut pînă în prezent şapte volume (începînd cu Lord Valentine’s Castle – 1980). Alte scrieri importante de pînă în prezent au fost Hot Sky at Midnight (1994), The Alien Years (1997), Roma Aeterna (2003). A editat numeroase antologii, între care se cuvin menţionate Far Horizons (1999) şi cele două din seria Legends (1998 şi 1999), care grupează scrieri inedite din universurile ficţionale ale celor mai importanţi autori contemporani de science fiction şi, respectiv, fantasy. A cîştigat în repetate rînduri premiile Hugo şi Nebula.

Horia Nicola Ursu: Cum s-a produs prima dumneavoastră întîlnire cu literatura science-fiction? Ce lecturi avea tînărul Bob Silverberg?

Robert Silverberg: Am descoperit Maşina timpului de H.G. Wells cînd aveam în jur de zece ani şi mi-a încins mintea. Cam în aceeaşi perioadă am descoperit 20.000 de leghe sub mări a lui Jules Verne. Apoi, cînd aveam doisprezece ani, am dat peste o antologie realizată de Donald Wollheim, Portable Novels of Science, care includea cărţi de Wells, Lovecraft, John Taine şi Stapledon. Şi asta a pus capac.

HNU: Cum aţi început să scrieţi? Şi cum s-a întîmplat să fiţi publicat?

RS: Am început să citesc la o vîrstă foarte fragedă, aveam trei sau patru ani, şi mereu mi-a venit uşor să folosesc cuvintele, aşa încît m-am apucat de scris imediat ce am învăţat cum se face. A fost cel mai natural lucru posibil. După ce am început să citesc SF, numai asta am vrut să scriu. La treisprezece ani am descoperit revistele de SF şi am observat că nu e neapărat nevoie să scrii un roman întreg ca să fii publicat. Astfel, împreună cu un prieten, am scris o povestire pe care am expediat-o unei reviste. Sigur că n-a fost acceptată. Dar am mai scris una, şi încă una, şi pe cînd aveam nouăsprezece ani eram publicat în mod regulat.

HNU: Proza scurtă se spune că este germenul literaturii SF. Sînteţi un autor prolific de proză scurtă, plănuita serie în 10 volume „Collected Stories” de la Subterranean Press stă mărturie pentru acest lucru. Ce preferaţi: proza scurtă, romanele de sine stătătoare sau seriile ample, desfăşurate pe mai multe volume? Ce vă mulţumeşte mai mult ca autor (nu ca răsplată pecuniară, aici răspunsul e de la sine evident)?

RS: E greu de spus. Proza scurtă şi romanele reprezintă provocări diferite pentru un scriitor. Cînd lucrez la un roman, duc lipsa concizie dintr-o povestire – în universul unui roman trăiesc săptămîni la rînd, uneori chiar luni, iar asta e obositor. Cînd scriu proză scurtă însă, ştiu că fiecare cuvînt trebuie să fie cel mai nimerit, nu este loc pentru greşeli de construcţie, iar asta îmi dă o stare de încordare şi mă gîndesc la cum, atunci cînd scrii un roman, poţi să te abaţi de la drum preţ de un capitol sau două, şi asta să nu afecteze în vreun fel întregul.

HNU: Lucrările dumneavoastră clasice sînt mereu reeditate, deopotrivă în Statele Unite şi în Marea Britanie, inclusiv cîteva de la începutul foarte prolific al carierei domniei-voastre. Există vreo carte care consideraţi că ar fi mai bine să cadă în uitare?

RS: Sincer, nu. Chiar şi cea mai nereuşită dintre ele prezintă un interes de natură istorică, să zicem, ca indicator al devenirii mele ca scriitor. Tocmai de aceea îmi dau acordul ca scrierile mele timpurii să fie retipărite ori de cîte ori cineva îşi manifestă interesul în acest sens.

HNU: Şi dacă ar fi să alegeţi una dintre cărţile dumneavoastră, una pentru care v-ar plăcea să rămîneţi în posteritate, care ar fi aceea?

RS: Grea întrebare. Poate Dying Inside, poate Son of Man. Sau poate culegerea de nuvele care conţine „Sailing to Byzantium”, „Born with the Dead” şi alte cîteva. Nu-mi place totuşi să fac diferenţieri între ele.

HNU: În cea mai bună parte din ultimele şase decenii aţi fost activ în domeniul SF şi Fantasy, sînteţi deci, probabil, una dintre cele mai competente persoane care să răspundă la următoarea întrebare: Priviţi cu optimism sau pesimism viitorul genurilor SF şi Fantasy?

RS: Cred că fantasy-ul, un gen vechi de cînd oamenii au început să-şi spună poveşti (şi care include genul SF), va trăi atît cît va exista nevoia de-a ne spune poveşti. Nu sînt însă la fel de optimist în privinţa viitorului literaturii, ca artă distinctă. Am impresia că ne îndepărtăm constant de tot ce ţine de inteligenţă, cultură şi literaturizare, cel puţin în Statele Unite. Pe de altă parte, sigur că oamenii se plîng de lucrul acesta încă din timpul faraonilor.

HNU: La un moment dat, aţi renunţat la SF şi aţi urmat o carieră foarte prolifică de autor de romane erotice. Aţi făcut-o doar pentru bani? V-a fost greu să scrieţi şi să vindeţi cărţile acelea?

RS: Sigur că am făcut-o doar pentru bani, deşi am avut parte şi de unele cîştiguri secundare, cum ar fi perfecţionarea, prin practică, a artei construirii intrigii unui roman. (Născoceam cărţile din mers, într-un ritm alert, şi asta m-a făcut să învăţ multe despre cum să înjghebi o intrigă.) Eram tînăr, nu uitaţi – am scris cărţile acelea de la 23 la 30 de ani – şi, cînd vînzările cărţilor SF în State s-au prăbuşit în 1958, a trebuit să găsesc o altă modalitate de a-mi duce traiul. N-a fost deloc greu să scriu genul acela de cărţi – pe fiecare am scris-o în aproximativ şase zile lucrătoare – şi a fost şi mai uşor să le vînd, dat fiind că eram sub contract cu o editură care se obligase să cumpere cît de multe romane eram eu în stare să scriu.

HNU: Aţi publicat, de asemenea, cîteva cărţi de popularizare a ştiinţei, precum Isaac Asimov sau Arthur C. Clarke şi mulţi alţi scriitori de SF. Cum vă alegeaţi subiectele despre care să scrieţi?

RS: În funcţie de ce mă interesa. Cum trebuia să mă documentez mult pentru fiecare carte înainte să o scriu, era ca şi cum aş fi urmat un curs pe un subiect dat, iar cartea în sine era examenul final.

HNU: În calitate de editor, ne-aţi oferit nouă, cititorilor, cîteva nestemate fără preţ, cum ar fi antologiile Legends, sau Far Horizons, sau prima antologie SFWA Hall of Fame. De curînd aţi scris prefaţa pentru antologia Sfîrşitul lumii, de Martin H. Greenberg, publicată de Skyhorse (şi care urmează să apară şi în România). Ce alte planuri aveţi în derulare ca editor? Munca de editor e la fel de satisfăcătoare ca aceea de scriitor?

RS: Voi continua probabil să editez, ocazional, diverse antologii. Aceasta a fost însă întotdeauna o ocupaţie secundară pentru mine. Personal, mă consider un scriitor care a făcut şi muncă de editor. E-o muncă plăcută, dar nu reprezintă preocuparea mea principală.

HNU: De care dintre marile curente actuale ale literaturii SF şi Fantasy vă simţiţi mai apropiat?

RS: Ştiu foarte puţine lucrurile despre marile curente actuale din SF şi Fantasy.

HNU: Continuaţi să citiţi cărţi de SF şi Fantasy? Aveţi preferințe printre vedetele momentului?

RS: Nu mai citesc aşa ceva aproape deloc. Am citit probabil destul pentru o viaţă şi sînt multe alte lucruri pe care vreau să le citesc în timpul care mi-a rămas.

HNU: Subterranean a început să publice ediţii electronice ale unora dintre cele mai căutate cărţi ale dumneavoastră. Ce părere aveţi despre ebooks? Deţineţi şi folosiţi un ebook-reader? Sînt cărţile tradiţionale, pe hîrtie, pe cale de extincţie?

RS: Urmăresc să ofer tot ce am scris vreodată şi în format ebook. Nu cred că volumele tipărite vor dispărea complet, cel puţin nu în viitorul apropiat, dar e clar că tipăriturile electronice vor ocupa primul plan. Nu deţin un ebook-reader, dar îi recunosc avantajele, mai ales atunci cînd călătoreşti. Personal, prefer însă vechiul format.

HNU: De curînd v-aţi întors la unul dintre cele mai celebre universuri ale dumneavoastră, Majipoor, într-o nuvelă publicată în cel mai recent număr din Subterranean Magazine (Iarna 2011). Pregătiţi cumva o revenire-surpriză, de lungimea unui roman, în acest spațiu ficţional?

RS: Nu. Cea mai surprinsă persoană din lume, dacă aş mai scrie un astfel de roman, aş fi eu.

HNU: De mai multe ori aţi lăsat pana jos, ca să zic aşa. Decizia a fost influenţată cumva de-o criză de creaţie?

RS: Nu cred. A fost vorba doar de oboseală, presupun. Am lucrat pe brînci de-a lungul anilor.

HNU: De fiecare dată cînd aţi „revenit”, să zicem, v-aţi reinventat personal, aţi luat-o de la capăt într-o direcţie la care fanii nu s-au aşteptat. Ce v-a determinat să vă reapucaţi de scris?

RS: Într-un rînd s-a întîmplat pentru că-mi era dor să scriu science-fiction. Altă dată, pentru a face faţă cheltuielilor unui divorţ. A treia oară, pentru că am întrevăzut noi provocări interesante în domeniu.

HNU: Acum la ce lucraţi? Ce urmează?

RS: Iarna aceasta am scris trei povestiri – două în universul Majipoor şi una în onoarea lui Poul Anderson. În clipa de faţă nu lucrez la nimic altceva în afară de rubrica mea din Asimov’s Science Fiction, şi probabil că nu voi mai scrie deloc ficţiune anul acesta. Anul viitor? Da, poate. Sau poate că nu.

HNU: Aveţi vreun sfat pentru scriitorii aspiranţi?

RS: Citiţi cît puteţi de mult. Scrieţi cît puteţi de mult şi arătaţi produsul muncii voastre editorilor. Trăiţi viaţa cît puteţi de mult. Şi încercaţi să aveţi răbdare.

HNU: Şi un ultim cuvînt pentru fanii dumneavoastră din România?

RS: E o ţară pe care n-am vizitat-o niciodată. (Cine ştie, poate încă nu e prea tîrziu.) Cum ştiu însă puţină latină, mă fascinează limba voastră şi admir foarte tare filmele româneşti care rulează în ultima vreme în Statele Unite. E o ţară interesantă. Sper să aflu mai multe despre ea şi sper că voi veţi continua să mă citiţi.

Acest interviu a fost publicat iniţial în revista Galileo nr.3/2010

 

Anunțuri

Un gând despre &8222;Robert Silverberg: Nevoia de a povesti&8221;

  1. Pingback: Metatexte: după două săptămîni | ÎNSEMNĂRI DIN COLŢU' HĂRŢII

Comentariul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s