În 2011 Michael Haulică a iniţiat în Observator cultural, în cadrul rubricii pe care o susţinea, o serie amplă de dialoguri cu autori şi editori despre ideea de debut în F&SF-ul românesc. În cadrul acestei serii, Michael a avut ideea de a include, între altele, un triptic de „tandemuri” (care pot fi citite aici, aici şi aici), în care am vorbit despre „starea naţiunii SF”, lăsîndu-ne în voia conversaţiei şi dîndu-ne deopotrivă cu părerea, fără ca unul dintre noi să joace neapărat rolul intervievatorului, iar celălalt pe cel al intervievatului. Ne-a plăcut şi cred că am atins destule subiecte sensibile. Aşa încît, atunci cînd mi-a propus să reluăm experienţa şi să facem din aceste „tandemuri” o prezenţă recurentă în Galileo Online, am îmbrăţişat ideea cu entuziasm. Cred că a ieşit o discuţie rodnică şi, din păcate, mult prea relevantă şi acum, la aproape cinci ani distanţă. Am decis să o reiau acum în contextul în care luna septembrie va aduce un val de manifestări în zona SF, fiecare dintre ele cu propriul set de distincţii: RomCon-ul lui Cornel Secu (pardon, al ArcaSF!), AntareSFest-ul braşovean şi, pe final de septembrie, a doua ediţie SciFi Fest.
•
Michael Haulică: Ai iniţiat de curînd două sondaje printre sefişti, întru cercetarea preferinţelor publicului (aici intrînd şi scriitori, şi editori, pentru că în F&SF şi aceştia fac parte din ceea ce se cheamă fandom). Te-ai oprit asupra cărţilor anului 2012 şi asupra copertelor. De ce ai făcut asta? De ce crezi că avem nevoie de clasamente, de premii?
Pe de altă parte, blogul FanSF a anunţat deschiderea perioadei de vot pentru premiile FanSF, aflate la a doua ediţie. În mai ar trebui să se acorde premiile Ion Hobana şi Galileo. Nu se ştie ce se va întîmpla anul ăsta cu premiile RomCon. De asemenea, dacă nu mă înşel, ar fi vremea pentru o nouă ediţie a premiilor Vladimir Colin.
Avem noi nevoie de atîtea premii? Sîntem în stare să ne descurcăm cu organizarea lor? Şi mai mult: sîntem în stare să acceptăm decizia unui juriu, decizia unui vot… popular, să spunem, cîtă vreme se adună 15, 20, 40 de votanţi? Ce are mai multă greutate: decizia unui juriu alcătuit din 3 sau 5 oameni, aleşi şi ei de alţi oameni, pe diferite criterii, contestabile sau nu, sau decizia luată în urma a patruzeci de voturi ale „simplilor cititori”?
Horia Nicola Ursu: Sondajele iniţiate pe Galileo Online au avut scopuri diferite. Cel privind cărţile a fost iniţiat cu scopul de-a oferi nişte impresii preliminare asupra a ceea ce ne aşteaptă la premiile nejurizate de anul acesta. N-a vrut să stabilească neapărat o ierarhie, ci să ofere, mai degrabă, nişte sugestii de lectură şi, în egală măsură, un sumar a ceea ce s-a publicat de-a lungul anului trecut.
Topul copertelor, în schimb, a pornit dintr-o curiozitate personală. Am vrut să văd dacă opiniile mele, în calitate de editor, coincid cu ale celorlalte persoane implicate în producţia şi vînzarea de carte F&SF, iar pe parcurs m-am gîndit să cer şi părerea unor cititori în ale căror gusturi literare am încredere. Numărul enorm de vizite pe care le-au primit însemnările în cauză mi-au confirmat că există interes din partea publicului de rînd pentru aspectul exterior al cărţilor, nu doar pentru ce conţin acestea. Poate că a sosit timpul ca unul dintre premiile care se acordă la noi (destul de numeroase, aşa cum ai remarcat) să conţină şi o categorie care să evidenţieze cele mai bune coperte?
MH: Asta merge la niște premii populare, ca să zic așa, în care să se audă vocea cititorilor, a celor care cumpără cărțile și pentru care, poate, coperta are un rol hotărîtor. Și ce premii de genul ăsta avem? RomCon – premiile unei convenții, Ion Hobana – premiile unei asociații, Galileo – premii date de cititori. Cred totuși că în momentul în care se va simți nevoia unui astfel de premiu, el va apărea. Cred că demersul tău e un bun început, e o bună ocazie de a aduce în centrul atenției coperta de carte. Mai departe… om vedea.
HNU: Şi-acuma să trecem la cealaltă parte a subiectului pe care mi l-ai propus: premiile destul de multe care se acordă la noi. Nu spun că-i rău că se dau atîtea premii. Mai ales dacă ele constau în mai mult decît o simplă diplomă şi o caldă strîngere de mînă.
Premii jurizate sau premii votate de un număr mare de participanţi la o convenţie? Şi una şi cealaltă dintre variante poate fi valabilă şi obiectivă, dacă e organizată cum trebuie. Ca dovadă, premiile Hugo (votate de participanţii la Worldcon) sau Nebula (votate de membrii SFWA, deci un plus de clasă, dar poate şi o posibilitate de viciere pe criterii de politică organizaţională) şi Premiile World Fantasy sau Clarke (ambele decise de către nişte jurii obiective, altele în fiecare an).
La noi, ce mi se pare aiurea e faptul că aproape fiecare dintre premii reflectă opţiunile grupării care le decernează, parcă în ciuda celorlalte. Şi discrepanţele astea nu vin din diferenţele de gusturi dintre votanţii unuia şi altuia (ceea ce ar fi OK, la o adică), ci din orgoliile grupărilor care organizează premiile astea. E o tîmpenie, zău. Premiile RomCon nu-mi par a avea vreo relevanţă, cîtă vreme ele sînt hotărîte de participanţii la o convenţie la care s-a ştiut clar că participă doar o anumită tabără, cea din jurul grupării Helion, pe ceilalţi a avut grijă să-i alunge Cornel Secu cu grobianismele lui… Aşa cum nici premiile SRSFF – sau premiile Ion Hobana SRSFF ori cum naiba le cheamă acuma – nu-mi inspiră încredere prea multă, avînd în vedere că în juriu se găsesc, iar, numai oameni dintr-o anumită „tabără” sau afini de-ai acestora. Premiile FanSF… hai să fim serioşi. Sînt o iniţiativă faină, dar cîtă vreme audienţa blogului cu pricina e formată din oameni care intră acolo doar ca să cîştige cărţile oferite ca premii, iar însemnările mai consistente (adică recenziile lui Liviu) abia sînt comentate… În plus, nu există nici un fel de modalitate de a verifica identitatea votanţilor şi de a împiedica votul multiplu. Deci nu.
Premille Colin ar fi o variantă viabilă de premii jurizate obiectiv, cu juraţi mai presus de orice bănuială partizană, dar tare mi-e teamă că nu are cine să-i ia locul lui Ion Hobana în calitate de catalizator al acţiunii; să sperăm că nu am dreptate. Pentru Premiile Galileo am ales o soluţie de alegere a cîştigătorilor care să implice un număr cît mai mare de votanţi şi soluţia de calcul pe baza unor votări succesive, în sistemul de vot australian. Din punctul meu de vedere, deocamdată Premiile Colin şi Galileo sînt singurele care îndeplinesc criteriile de obiectivitate care să mă determine să le iau în seamă. Fiecare e liber însă să-şi construiască propriul sistem de criterii şi să ia în seamă premiile pe care le preferă. Oricum, la cît de divizat e publicul activ – aşa-numitul fandom – de la noi, nu cred că vom avea prea curînd nişte premii unanim recunoscute. Dar, la urma urmei, cît de important e fandomul ăsta?
MH: Acuma, în juriul SRSFF cine-ai vrea să fie? Tu? Evident că sînt membri ai SRSFF. Bine-ar fi dacă n-ar fi fundamentaliști cărora le cade mîna dacă scriu numele unuia din afara cercului. Ar fi totuși interesant de pronosticat ce premii se vor da anul ăsta. Cine le va da și către cine vor merge ele. Uite, la premiile Ion Hobana ale SRSFF, așa cum a arătat juriul la cele două ediții de pînă acum, am o idee despre cine va lua premiile. Nu-i văd în stare să treacă peste propria ogradă. Sînt curios totuși dacă va lua Narcisa Stoica premiul pentru debut/tînăr scritor/speranța anului sau cum se va mai chema – probabil denumirea va justifica acordarea acestuia unui anumit scriitor – sau se va descoperi din nou vreun puști de 7 ani, 12 ani care, prin cine știe ce oraș, a publicat o carte de care n-a auzit nimeni și nici dup-aia nu va mai auzi cineva.
În rest… chiar nu fac pronosticuri, pentru că la Galileo nu știu ce vor vota cei 30-40 de inși care se vor implica, la RomCon nu știu cum se va vota, cine va fi în juriu, nu știu nici dacă va fi vreun RomCon anul ăsta etc. Dar de obicei aici se votează gloriile locale (ale orașului în care se ține convenția), cu o excepție, două, trei în care primează evidența/notorietatea sau un lobby bine făcut.
Mi-ar plăcea să avem o asociație de sefiști care să dea un premiu al asociației, dar să fie votat de toți membrii, prin email, nu de un juriu care să dea premiile cui vrea în numele celorlalți care, săracii, n-au nici un cuvînt de spus, nici măcar în stabilirea listei celor care vor hotărî în numele lor. Cum se întîmplă și la Uniunea Scriitorilor, de altfel, chestia asta cu premiile uniunii fiind o chestie falsă. Nu, nu sînt premiile uniunii, sînt ale juriului. Uniunea înseamnă cele cîteva mii de membri. Cum sînt la Oscar, la Nebula… Or, aici se vede ruptura dintre conducere și cei conduși, aici, unde conducerea nu îndrăznește să-i lase pe cei conduși, în totalitatea lor, să voteze, pentru că n-ar mai controla premiile.
Aștept ziua în care o carte scrisă de un autor român să ia toate premiile pentru cea mai bună carte de la noi.
Întrebai cît de important e fandomul… Păi, depinde dacă acest fandom vrea ceva de la viață și în ce măsură e în stare să se organizeze ca lucrurile pe care le vrea de la viață să se și întîmple. Da, e greu să faci ceva coerent cu un grup de oameni eterogen. Problema cu fandomul românesc apare atunci cînd breslele, ca să zic așa, se amestecă și fiecare vrea să facă ceea ce, de fapt, ar trebui să facă celălalt. În mod normal, scriitorul scrie, uneori mai e și editor profesionist. Editorul e editor (poate să provină dintr-un scriitor, și atunci e și scriitor). Fanul e… fan. Cumpără cărți, le citește. Eventual scrie despre ele pe blogul propriu, face schimb de impresii cu alți fani. Pînă aici, toate bune. Dar ce te faci cînd scriitorul vrea să organizeze convenții ale fanilor sau cînd fanii vor să facă reviste profesioniste? Fanii fac fanzine, nu reviste. Fanii organizează convenții, nu scriu istorii ale literaturii. Da, la convenții dau premii de popularitate, premiază cărțile și autorii care le-au plăcut cel mai mult…
Eu cred că de-abia atunci cînd scriitorii noștri vor avea asociația lor, a creatorilor, și își vor vedea de problemele lor specifice (contracte cu editurile, drepturi de autor etc.), iar fanii vor organiza convențiile naționale la care îi vor invita pe scriitorii pe care vor ei să-i vadă, să-i asculte etc., de-abia atunci comunitatea F&SF românească va funcționa cu adevărat. Pînă atunci… nu vom avea parte decît de o luptă de uzură care va face rău atît comunității fanilor, cît și scriitorilor și editorilor.
Îmi amintesc de un articol pe tema asta pe care l-am scris pentru Observator cultural, dar pînă la urmă l-am publicat doar pe blogul meu: „Băieții de mingi”.
Hai să te întreb și pe tine, în contextul acestor convorbiri, deși noi doi am tot căutat răspunsuri la întrebarea asta, la un moment dat chiar am fost pe punctul de a și face ceva în sensul ăsta. De ce crezi că la noi nu sînt asociații care să reunească oameni de același fel? Că nu ne putem ascunde după prostia aia că toți sîntem fani… Nu, nu sîntem. Toți iubim sefeul, da, dar unii sîntem editori, unii scriitori, alții publiciști, alții fani, doar fani.
HNU: Uite, eu nu mă consider neapărat un fan. Lecturile nu mi-s exclusiv sefiste (nici măcar alea pe care le fac de musai, din motive profesionale), nu-mi fac chip cioplit din nici un autor SF, nu am în bibliotecă doar SF (dimpotrivă, SF-ul e doar o fracţiune din biblioteca mea) şi nici nu cumpăr absolut orice apare, numai fiindcă e SF. Cît despre răspunsul la întrebarea cu asociaţiile, el trebuie căutat în contextul sociologic mai larg. Românii se pricep la orice, toţi românii. Aşa că, dacă le place sefeul, sigur că o să se apuce şi ei de scris aşa ceva, sigur că o să vrea să publice şi, prin urmare, îşi vor face şi o editură sau se vor lipi de editura vreunui confrate… Şi, de-o fi să se asocieze, de ce nu s-ar asocia cu alţii care gîndesc la fel şi îşi închipuie că pot fi şi fani, şi scriitori, şi editori? O asociere pe criterii strict profesionale nu va fi posibilă la noi fiindcă fiecare crede că ştie mai bine şi va vrea să fie şef în asociaţia aia. În plus, cei care pot fi încadrați în categoria profesioniştilor sînt atît de puţini, încît pot fi număraţi pe degete. Iar o asociaţie a fanilor care-s exclusiv fani va fi greu de făcut fiindcă, la fel ca în toate domeniile, românul de rînd renunţă la orice, inclusiv la posibilitatea de a se asocia, atunci cînd realizează că trebuie să se implice. Asta îl sperie, cred, mai mult decît orice altceva.
MH: Poate și de-aia asociațiile noastre prezintă un risc sporit de eșec, pentru că ăia capabili nu se implică, iar cei care se implică se dovedesc, în timp, incapabili, dar nu-i schimbă nimeni pentru că asta ar însemna ca, după schimbare, să pună osul la treabă în locul celor pe care i-au schimbat.
Am rămas datori cu răspunsul la o întrebare pe care am pus-o în introducerea mea. De ce nu sîntem în stare să acceptăm hotărîrea unui juriu sau vot colectiv? De ce de fiecare dată toate premiile sînt contestate, de ce pînă și premiile date „din partea casei” cum ar veni, sînt contestate? Uite, de pildă acum, cu premiile FanSF. Cineva se întreabă de ce premiul special merge la Liviu Radu și nu la Ana-Veronica Mircea, de pildă, care a tradus atîtea și atîtea cărți? Pentru că Liviu Radu are 18 cărți publicate și peste 50 traduse, față de două cu treizeci (sau cîte o avea traduse Vero). Adică îmi pare că asta chiar nu e o categorie la care să poți contesta premiul lui Liviu. Fără s-o ofenesez cumva pe Vero, dar uită-te și tu: 18 – 2. 50 – 30. Nu e clar de ce? Adică uităm și de bunul simț numai de dragul de a contesta? De a-l contrazice pe celălalt? De a-i găsi vreo vină?
HNU: Trebuie să te uiţi, zic eu, şi din partea cui vin contestările astea… Unii indivizi chiar nu merită absolut deloc atenţie, ba dimpotrivă. Respectivul cîrcotaş e acelaşi care, într-un alt comentariu, ridiculizează iniţiativa celor de la Fan SF. Genul de individ care nutreşte sentimente deloc nobile pentru capra vecinului. Genul de individ care nu merită decît, cel mult, un scuipat pe chelie.
MH: Hai să încheiem încercînd să găsim răspuns la o întrebare care mă muncește de o bună bucată de vreme: au vreun rost toate premiile astea? S-a întîmplat ceva semnificativ cu un scriitor român, cu cariera lui, după ce a primit un premiu? Prin alte părți un premiu (uneori chiar și o nominalizare) îți poate aduce un contract, îți poate crește cota (adică suma primită ca avans ca să publici la editura X)… Dar la noi? Uneori am impresia că toate eforturile noastre de a ne comporta ca ăia din țările pe care le luăm ca model sfîrșesc prin a nu fi decît palide imitații, dacă nu chiar parodii, tratate ca atare de toți cei implicați: scriitori, editori, cititori.
Ce ne lipsește? Credibilitatea? Seriozitatea?
HNU: Nu credibilitatea lipseşte, cel puţin nu în toate cazurile. Şi nici seriozitatea, fiindcă nu cred că vreunuia dintre aceste premii i se pot reproşa intenţiile bune. Poate doar consecvenţa? Lipseşte acut o popularizare a acestor premii şi a cîştigătorilor lor, fiindcă nişa în care activăm e prea mică pentru a fi băgată în seamă de către media, care e prea ocupată să popularizeze altceva. Isteriile politicienilor sau ale starletelor sînt mult mai interesante, se pare, pentru marele public. La noi, un premiu pentru literatura F&SF e semnificativ strict pentru cei din interiorul nişei. Fie ca fapt divers, ca prilej de gargară sau de harţă, fie ca o indicaţie de lectură, în cazul cel bun. Dar nişa e îndeajuns de mică încît numărul celor care ţin seama de un premiu să nu se simtă în cota autorului. Pe de altă parte, aceste premii răsplătesc talente reale. Şi, pentru un editor care are fler, ele pot fi un bun indiciu. Dar despre asta… poate discutăm mai pe larg data viitoare.
•
Acest dialog a apărut în Galileo Online la 30 ianuarie 2013
METATEXTE 